FOTO: „Trofeul Cheile Vălișoarei”, la Aiud. Peste 80 de tineri toată țara s-au întrecut în probe de alpinism, tiroliană, tir cu arcul și ecologie. Aiudenii, cei mai buni arcași
Cea de a X-a ediţie a concursului naţional „Trofeul Cheile Vălişoarei” a avut loc în perioada 13-17 iunie 2016, la Aiud.
Potrivit profesorului Vasile Gavrilă, inițiatorul şi organizatorul acestui trofeu, în acest an au participat peste 80 de elevi – constituiţi în echipe, membri ai cercurilor de specialitate ale cluburilor şi palatelor copiilor din 20 de judeţe.
Echipele au fost formate din câte doi băieţi şi două fete, însoţiţi de către un cadru didactic, iar fiecare formaţie a trebuit să aibă asupra sa tot ceea ce este necesar pentru o expediţie dificilă pe munte.
Pentru câştigarea trofeului, participanţii au trebuit să facă faţă unor probe care au cerut o concentrare şi un volum de cunoştinţe demne de luat în seamă. Este vorba despre: orientare sportivă contra cronometru desfășurată pe malul Mureșului „La Baltă”, regularitate și ecologie desfășurate în Cheile Râmețului, alpinism, căţărare pe traseu impus, coborâre în rapel şi, bineînţeles, cea mai spectaculoasă şi mai gustată probă, o tiroliană între doi colţi de stâncă desfășurate în „Cheile Vălișorii”, prim ajutor în cazul unor accidente, cântece de munte în locul de campare.
Astfel, tinerii concurenţi, sub supravegherea directă a şefilor cercurilor de specialitate a prof. Vasile Gavrilă şi a membrilor comisiilor de arbitraj, au trebuit să se întreacă în probe ca: orientare turistică, regularitate turistică, alpinism (cu căţărare, coborâre în rapel şi tiroliană), îndemânare, ecologie şi prim-ajutor, tir cu arcul, tir cu pușca și alte multe probe.
“An de an, aceste concursuri au devenit o atracţie din ce în ce mai mare pentru echipajele din cluburile şi palatele elevilor din ţară. Anul acesta ne bucurăm de o participare cu mult mai mare decât în anii precedenţi. Menţionez că un sprijin important în ceea ce priveşte asigurarea logisticii şi siguranţei competiţiei l-a avut în permanenţă Serviciul Public Salvamont Alba, SC Excelent Trans SRL și medicului Horea Nistea, care au fost în permanenţă alături de noi și cărora le mulțumim în mod deosebit”, a declarat prof. Vasile Gavrilă.
Potrivit acestuia, ”în urma concursurilor, trofeul pentru proba tir cu arcul a fost „ținut acasă”, adică în Aiud, deoarece acesta a fost revendicat de către echipajul Colegiului Tehnic Aiud condus de către prof. Nicolae Pistol”.
Dorel Lazăr
[nggallery id=2310]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
Rezultate Evaluare Națională 2024, în Alba: Aproape 75% din candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5
Rezultate Evaluare Națională 2024, în Alba: Aproape 75% din candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 Inspectoratul Școlar Județean Alba a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională ale absolvenților clasei a VIII-a (înainte de contestații), sesiunea iunie 2024. Situația statistică arată că dintre cei 2478 de candidați prezenți la ambele probe, 1849 […]
Secțiune Articole Similare
-
Ştirea zileiacum 4 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
30 iunie – Ziua Învățătorului, o sărbătoare a recunoștinței față de dascăli. De ce a fost aleasă această dată și ce semnificație avea
-
Ştirea zileiacum 4 zile
ȘTRANDURILE și PISCINELE din județul Alba 2024: Unde să te relaxezi și să te răcorești vara aceasta. Program, tarife și facilități
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
29 iunie 1866: Parlamentul României adoptă prima constituție a țării. A fost prima Constituție din sud-estul Europei și una dintre cele mai importante realizări ale lui Carol I
-
Ştirea zileiacum 3 zile
Cine sunt moții, numiți de Ioan Slavici: „Cea mai nobilă parte a poporului român”. Originile mândrilor locuitori ai Munților Apuseni