Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

(P) Lupt pentru un scop comun, nu pentru o funcţie publică!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

jidveianÎn campania electorală apar voci, susţinători, mesaje de încurajare din partea oamenilor cu notorietate pentru candidaţii la funcţia de primar. Cu certitudine, aceste reacţii aduc un plus de imagine, plus valoare celor care s-au înscris în această cursă.

Eu, Ovidiu Jidveian, vreau să cred că oamenii care mă susţin sunt oameni şi atât. Majoritatea sunt necunoscuţi opiniei publice, lipsiţi de notorietate, dar toţi sunt oameni cu suflet, oameni dornici să transforme, alături de mine, acest oraş într-o urbe europeană.
Acest oraş are un potenţial de dezvoltare pe care am fi ingraţi să îl ignorăm; viitorul se construieşte cu efort, sacrificii, încredere şi oameni competenţi. Poate prezentul ne aparţine într-o oarecare măsură, însă viitorul e o responsabilitate care cântăreşte greu în accepţiunea mea. Vreau să cred că oamenii care îmi sunt alături, cu valori şi principii solide, mă vor ajuta în demersul meu.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Notorietatea nu e totul, e doar o cale mai facilă de a accede la o funcţie. Ştiu cât de dificil e să porneşti pe un drum deja bătătorit, dar am încredere că oamenii vor găsi în mine un prieten devotat, un om cu viziune şi, mai mult, un om deschis şi dornic de a da viaţă oricărei idei benefice pentru albaiulienii mei.
Am spus de nenumărate ori că lupta mea nu e pentru o funcţie publică, ci pentru un scop comun: acela de a trăi decent, cu demnitate în oraşul pe care noi toţi îl avem în suflet: Alba Iulia!

Cu consideraţie şi respect,
Avocat Ovidiu JIDVEIAN, candidat la
Primăria Alba Iulia

Publicitate electorală ALDE

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră

Unirea Ziarul

Publicat

în

13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră Administraţia Fondului pentru Mediu acordă UAT – Judeţul Alba o finanţare în valoare de 15 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru achiziţionarea a 13 microbuze electrice. Contractul de finanţare a fost încheiat în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea