Patru tineri medici din Alba au rămas fără posturi
Peste 87% dintre tinerii medici care au concurat la rezidenţiat în anul 2010 au obţinut punctaj de promovare. Astfel, un număr de 4.499 de candidaţi din 5130 înscrişi au obţinut peste 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări. Cei mai mulţi medici tineri – 4.318 s-au înscris pentru locurile şi posturile scoase la concurs în domeniul medicină, un număr de 701 au optat pentru locurile şi postul din domeniul medicină dentară, iar restul de 111 au susţinut în domeniul farmacie. Spre deosebire de anii trecuţi, în acest an candidaţii au avut posibilitatea de a se înscrie de la început pe post sau pe loc. La nivelul judeţului nostru au fost scoase la bătaie un număr de 19 posturi pentru domeniul medicină şi 2 pentru domeniul farmacie: Abrud – 6, Ocna Mureş – 4, Alba Iulia, Aiud, Blaj şi Câmpeni – câte 2 şi Baia de Arieş – 1, acestea fiind repartizate pe specializări. În urma concursului de rezidenţiat, doar doi dintre aceşti candidaţi nu au obţinut punctajul minim de promovare (544) ci mai puţin, respectiv 510 şi 0 puncte. Cei doi candidaţi care nu au promovat au concurat pentru posturile de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba, specialitatea medicină de urgenţă, acestea fiind ocupate de doi tineri medici ce au obţinut punctajul de 619, respectiv 604. Pe lângă Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba unde au fost patru candidaţi pe cele două posturi de la UPU Smurd, un număr mai mare de candidaţi decât posturile scoase la concurs au fost la Spitalul orăşenesc Ocna Mureş – doi candidaţi pe locul de la Dermatovenerologie şi Spitalul orăşenesc Abrud – doi candidaţi tot la Dermatovenerologie. Drept urmare dintre cei patru candidaţi promovaţi doar doi, cei cu cel mai mare punctaj (668 – Ocna Mureş, respectiv 687 – Abrud) au obţinut posturile, ceilalţi doi rămânând fără. De asemenea, dintre cele 19 posturi, trei au rămas neocupate şi asta pentru că nimeni nu a concurat pe aceste posturi. Este vorba despre un post de Radiologie şi imagistică medicală de la Spitalul de boli cronice Câmpeni, un post specialitatea Medicină de urgenţă de la Spitalul municipal Blaj şi un post specialitatea Medicină de urgenţă de la Spitalul orăşenesc Câmpeni. Cele mai mari punctaje le-au avut medicii care au obţinut postul de la Spitalul orăşenesc din Abrud (Radiologie şi imagistică medicală) – 727 puncte, respectiv cel de la Spitalul municipal Aiud (Cardiologie) – 726 puncte. Tinerii medici care au promovat concursul de rezidenţiat mai au la dispoziţie câteva zile pentru a se încadra pe posturi, data limită fiind 15 decembrie. Stagiile de pregătire ale medicilor rezidenţi se vor face în centrul universitar din Cluj Napoca, alegerea îndrumătorilor urmând să aibă loc pe data de 16 decembrie. Abia după finalizarea stagiilor, adică după ani de zile, medicii vor putea să ocupe posturile primite şi să-i îngrijească pe bolnavii din Alba. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan