Accident rutier în Alba Iulia: Trei autoturisme lovite și două persoane rănite ușor din cauza unui șofer neatent
Luni, 18 ianuarie, în jurul orei 11.20, pe strada Tudor Vladimirescu din Alba Iulia, S.D., de 53 de ani, din municipiul Târgu Mureş, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Teiuş-Alba Iulia, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de autoturismul care circula în faţa sa, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un altul care circula regulamentar, în aceeaşi direcţie.
În urma accidentului, şoferul celui de-al doilea autoturism, un tânăr în vârstă de 27 de ani, din comuna Mihalţ, judeţul Alba şi un tânăr de 24 de ani, pasager în autoturismul condus de acesta, au suferit leziuni corporale uşoare şi au fost transportați la spitalul din Alba Iulia.
Cei 3 conducători auto, implicaţi în accident, au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Ceterările sunt continuate.
Pentru a nu fi implicaţi în accidente rutiere, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă conducătorilor auto:
– Respectaţi regimul legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.
– Adoptaţi o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor şi efectuaţi fiecare manevră doar după o temeinică asigurare;
– Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.
– Conduceţi cu multă atenţie şi răbdare! (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
14 martie 2025 | Virgiliu Gheorghe, invitatul primei conferințe organizate de ASCOR Alba Iulia în Postul Mare: Eveniment găzduit de Aula Mare „Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie
14 martie 2025 | Virgiliu Gheorghe, invitatul primei conferințe organizate de ASCOR Alba Iulia în Postul Mare: Eveniment găzduit de Aula Mare „Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie În perioada Postului Sfintelor Paști 2025, Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia organizează, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, o serie de […]