Fată de liceu şantajată să se prostitueze contra sumei de 100 de lei
O fată de nici 17 ani din Alba Iulia, elevă de liceu, a fost pusă să se prostitueze, filmată în timp ce întreţinea relaţii sexuale, traficată şi şantajată de doi bărbaţi din Alba Iulia, aflaţi acum după gratii. Cornel Bumbu şi Daniel Ioan Petru Gergely, ambii în vârstă de aproximativ 40 de ani, au primit recent la Tribunalul Alba mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, aceştia fiind acuzaţi de trafic de minori, şantaj şi pornografie infantilă. Potrivit motivării pusă la dispoziţia ziarului Unirea de Tribunal, coşmarul minorei M.A.P. a început în toamna anului 2009, atunci în vârstă de 16 ani, când o colegă de clasă i-a făcut cunoştinţă cu Daniel Gergely. Acesta, sub promisiunea obţinerii unor venituri importante şi, ulterior prin şantajarea tinerei cu difuzarea unor imagini sexuale explicite, a constrâns-o să întreţină cu el şi alte 15 persoane relaţii sexuale fireşti şi orale, în scopul obţinerii de venituri ilegale. Suma pretinsă de Gergely clienţilor fetei era de 100 de lei.
lClient, iubit şi proxenet
Prin intermediul lui Gergely fata l-a cunoscut apoi pe Cornel Bumbu, care avea să devină următorul ei proxenet. Acesta i-a fost iniţial client fetei, căreia i-a spus că s-a îndrăgostit de ea şi că doreşte să fie prietena lui, promiţându-i chiar că îi va da sumele de bani de care are nevoie, dar să nu mai lucreze pentru Gergely. Fata a acceptat, însă lucrurile nu au stat deloc aşa cum îi promisese Bumbu, care la rândul său a pus-o să se culce cu alţi 4 bărbaţi şi a filmat-o în timp ce întreţinea relaţii sexuale fireşti şi orale cu ei.
Bumbu s-a folosit apoi de aceste filmuleţe pentru a-l şantaja pe unul dintre clienţii fetei. Sub ameninţarea că îi va spune soţiei sale că s-a culcat cu fata de liceu, inculpatul
i-a cerut bărbatului suma de 1.500 de euro, din care a primit până la urmă doar 350 de euro.
lPărinţii fetei, ameninţaţi de proxenet
Relaţia dintre adolescentă şi Cornel Bumbu s-a întrerupt în urmă cu aproximativ 2 luni pentru că, potrivit spuselor victimei, „nu-l mai putea suporta” şi nu mai vroia să se întâlnească cu el. Ca răzbunare, proxenetul a arătat filmuleţele porno pe care le avea cu fata atât prietenului acesteia, cât şi tatălui victimei. Mai mult, a ameninţat-o pe mama fetei că dacă vorbeşte cu cineva despre relaţia dintre el şi victimă „va fi rău de ea”.
lProxeneţii susţin că
au fost seduşi de victima lor
În faţa procurorilor nici Gergely, nici Bumbu nu a vrut să recunoască faptul că au pus-o pe minoră să întreţină relaţii sexuale cu alţi bărbaţi sau că ar fi efectuat înregistrări cu aceasta. De altfel, ambii inculpaţi au susţinut că s-au îndrăgostit de victimă, că au fost seduşi de aceasta şi că ea se prostitua de bună voie. Ei au fost contrazişi însă de declaraţiile martorilor şi de alte probe, precum procesele verbale de redare a fotografiilor identificate în telefonul mobil al inculpatului Cornel Bumbu şi procesele verbale de redare a mesajelor telefonice. Potrivit motivării măsurii de arestare, foarte mult în decizia luată de judecători a cântărit faptul că cei doi nu regretă faptele şi încearcă să nege evidenţa, în pofida probelor existente la dosar. „În prezenta cauză, gravitatea deosebită a faptelor de săvârşirea cărora sunt acuzaţi inculpaţii, numărul mare al acestora, modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor, vârsta persoanei vătămate, scopul josnic urmărit de inculpaţi sunt elemente suficiente pentru a contura aprecierea că aceştia prezintă pericol pentru ordinea publică (…)”, arată judecătorii de la Tribunalul Alba în motivarea sentinţei.
Ioana PITICARIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Economistul Radu Georgescu: Cum protejez eu banii familiei și firmei mele. În România am conturi bancare în euro la bănci care sunt considerate cu o importanță sistemică globală
Economistul Radu Georgescu: Cum protejez eu banii familiei și firmei mele. În România am conturi bancare în euro la bănci care sunt considerate cu o importanță sistemică globală Economistul Radu Georgescu a explicat, ca răspuns la întrebările primite în ultima perioadă, cum își protejează el personal banii familiei și firmei, aceasta putând constitui un ghid […]
Profesorul de economie Cristian Păun: S&P anunță iminenta retrogradare a României în categoria de țară bananieră
Profesorul de economie Cristian Păun: S&P anunță iminenta retrogradare a României în categoria de țară bananieră Criza politică din România și posibilele întârzieri în răspunsul politic la dezechilibrele economice de după colapsul guvernului de coaliție ar putea submina unele surse de finanțare externă, a apreciat S&P Global, compania mamă a firmei de rating S&P. „S&P […]
Facturi aproape DUBLE la electricitate, în special pentru cei cu un consum redus. Schema de sprijin se elimină în iulie 2025
Facturi aproape DUBLE la electricitate, în special pentru cei cu un consum redus. Schema de sprijin se elimină în iulie 2025 Vara 2025 s-ar putea să ne prindă cu facturi mai mari la electricitate. De la 1 iulie, schema de sprijin pentru plata energiei va fi eliminată, iar toți consumatorii trebuie să fie informați de […]