Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

Senatorul Dan Șova reținut de DNA. Dus încătușat la ÎCCJ, unde se va decide arestarea sau eliberarea sa

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Senatorul Dan Șova, fost ministru în Guvernul Ponta, a fost reținut joi de procurorii DNA, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență într-un nou dosar legat de un contract de asistență juridică de la CET Govora.
Dan Sova

În jurul orelor 17.00, parlamentarul a fost dus cu cătușe la mâini la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde instanța judecă cererea procurorilor DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Dan Șova ar putea să-și petreacă următoarea perioadă în arestul Poliției Capitalei.

Vă reamintim că astăzi  Senatul a încuviințat cererea procurorilor de reținere și arestare preventivă a lui Dan Șova.

Potrivit DNA, „Dan Șova i-a spus persoanei denunțătoare că îi poate asigura încheierea unui contract de asistență juridică cu CET Govora SA, de tip abonament lunar, uzitat la acea vreme, iar valoarea contractului va fi în cuantum de 10.000 euro/lună. În schimbul acestui serviciu, Șova a pretins de la persoana denunțătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistență juridică ce urma să se încheie între CET Govora și casa de avocatură respectivă (…)

În perioada decembrie 2011 — decembrie 2012, societatea de avocați a emis lunar către CET Govora facturi pentru activitățile de asistență juridică prestate în perioada decembrie 2011 — decembrie 2012. În aceeași perioadă, Șova a încasat de la societatea de avocați suma totală de 60.000 euro. Banii erau încasați în numerar, în fiecare lună, prin intermediar, la puțin timp după ce societatea de avocați încasa banii de la CET Govora. În decembrie 2012, contractul de asistență juridică s-a încheiat prin ajungere la termen. La acea vreme Bălan nu mai ocupa funcția de director general al CET. În martie 2013, Mihai Bălan a revenit în funcția de director general al CET Govora”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO Au început lucrările de modernizare a iluminatului public la Stremț: Finanțare nerambursabilă de aproape 1 milion de lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Au început lucrările de modernizare a iluminatului public la Stremț: Finanțare nerambursabilă de aproape 1 milion de lei La Stremț au început săptămâna aceasta lucrările de modernizare a iluminatului public, a anunțat primarul comunei, Traian Ștefan Popa. Potrivit edilului, lucrările în valoare de aproape 1 milion de lei se vor realiza printr-o finanțare nerambursabilă, fiind […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea