Comisia Europeană a decis reluarea plăților aferente POSCCE 2007-2013.
Ministerul Fondurilor Europene a obținut acordul Comisiei Europene pentru reluarea tuturor plăților aferente Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POSCCE) 2007-2013, se precizează într-un comunicat remis miercuri presei de Ministerul Fondurilor Europene.
“Decizia Comisiei Europene de a relua plăţile pentru POSCCE este un succes al Guvernului României și confirmă eforturile depuse în echipă de Autoritatea de Management și organismele intermediare. Estimez că POSCCE va avea cel mai mare procent de absorbtie dintre toate programele aferente perioadei 2007-2013 (peste 90%), deoarece în perioada care urmează Comisia Europeană va putea rambursa României peste 400 milioane Euro pentru acest program”, a declarat Marius Nica, ministrul fondurilor europene.
În lunile decembrie 2014 și aprilie a.c, în urma unor audituri ale CE, au fost decise întreruperi temporare ale rambursărilor de la Bruxelles către România pentru trei axe ale Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice. Plățile pentru axele prioritare 1 și 4 au fost reluate la 15 septembrie a.c, iar pentru axa 3 au fost reluate acum. Beneficiarii fondurilor nu au fost afectați, plățile către cei care derulează proiecte europene fiind asigurate de la bugetul de stat.
Ministerul Fondurilor Europene este coordonatorul Instrumentelor Structurale 2007-2013 și al fondurilor europene structurale și de investiții 2014-2020 în România, îndeplinind și rolul de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POSCCE) 2007-2013.
sursa: www.fonduri-ue.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
PROIECT DIGITALIZARE NIVASIG OFFICE SRL Numele Beneficiarului : NIVASIG OFFICE SRL NIVASIG OFFICE SRL , cod de identificare fiscala 33900408, inregistrata la Registrul Comertului nr. J02/1274/2014, cu sediul in Municipiul Arad, Strada Abrud, Nr. 102, Bloc 131, Ap. 12, Județ Arad, deruleaza incepand cu data de octombrie 2024, proiectul nr 795, intitulat “Proiect Digitalizare NIVASIG […]