Cadrele medicale de la Direcţiile de Sănătate Publică și din spitalele MApN, MAI, SRI nu beneficiază de creșterea salariului cu 25%
Conform Ordonanţei de urgenţă privind creşterea salariilor pentru medici, publicată în Monitorul Oficial, de la 1 octombrie, cadrele medicale vor primi cu 25 la sută mai mult la salariu. Nu toţi medicii vor beneficia de majorare, însă. Şi asta pentru că în lege nu intră şi medicii din Direcţiile de Sănătate Publică ori din spitalele altor structuri.
Explicaţia este că cei din DSP-uri, chiar dacă sunt medici la bază, sunt angajaţi ca şi funcţionari publici şi intră pe altă grilă de salarizare. Iar medicii din spitalele altor structuri, precum MAPN, MAI sau SRI sunt militari sau ofiţeri şi la, fel, au altă grilă de salarizare şi primesc alte sporuri.
Medicii au ieşit ieri în stradă, pentru că spun că marirea de 25% este prea mică, şi că ar fi avut nevoie măcar de o mărire de 50 la sută. (Z.U.)
Sursa: antena3.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
„Răpirea din serai” – Cât a ajuns să coste celebra carpetă care împodobea în trecut sute de mii de sufragerii din România. Prețurile ireale cerute pe site-urile de mică publicitate
„Răpirea din serai” – Cât a ajuns să coste celebra carpetă care împodobea în trecut sute de mii de sufragerii din România. Prețurile ireale cerute pe site-urile de mică publicitate Celebra carpetă „Răpirea din Serai”, care împodobea în anii comunismului sute de mii de sufragerii din România, a revenit în atenție, iar cei care mai […]