Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

Dan Simedru: Victor Ponta minte când acuză PNL-ul că nu dorește revizuirea Constituției

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Într-o postare pe o rețea de socializare președintele PSD, premierul Victor Viorel (plagiatorul) Ponta acuza Partidul Național Liberal că nu dorește revizuirea Constituției și că sabotează proiectul de revizuire.

Dan SimedruPentru a rămâne în spiritul adevărului trebuie spus ca PNL nu dorește revizuirea Constituției în sensul măririi atribuțiilor premierului, așa cum doresc PSD-iștii lui Ponta. PNL dorește revizuirea Constituției, atâta vreme cât acest demers are în vedere cetățeanul român și consolidarea democrației, iar NU interesele PSD.

Iar Victor Ponta minte atunci când susține că PNL împiedică lucrările Comisiei de revizuire a Constituției. Reprezentanții Partidului Național Liberal din comisia parlamentară de revizuire a Constituției au participat la ședințele comisiei până acum și vor participa și pe viitor. Apelul lui Victor Ponta cu privire la revizuirea Constituţiei este unul demagogic, iar faptul că domnia sa cere o întâlnire pe această temă cu partidele parlamentare arată că nu prea cunoaște situația, întrucât există întâlniri permanente în cadrul comisiei parlamentare, iar acolo se discută despre revizuirea Constituţiei. Mai mult, dacă discutăm despre revizuirea Constituţiei, trebuie să discutăm fiecare articol, mai ales că trebuie să vedem ce soluţii pot fi adoptate, pentru că proiectul a avut unele vicii semnalate și de Comisia de la Veneţia şi ele trebuie îndreptate. Dacă PSD-iștii se grăbesc să ofere șefului lor de partid niște prerogative sporite, atâta timp cât acesta mai este în funcţia de premier, este problema lor, dar liberalii nu pot fi de acord cu un astfel de demers.

Jocul politicianist al acutalului prim-ministru dăunează grav democrației și principiului fundamental al separării puterilor în stat. Suntem cu toții de acord că actuala lege fundamentală a țării are nevoie să sufere modificări, dar nu trebuie să scăpăm din vedere faptul că procesul de revizuire al Constituției trebuie să fie unul larg și complex de consultare publică, nu un proiect al unui grup restrâns de PSD-iști.

Victor Ponta nu se află în poziția de a organiza consultări, în special pe tema revizuirii Constituției. Ponta a încălcat în mod repetat și intenționat Constituția (a se vedea, de exemplu, OUG 55 / 2014, referitoare la migrația aleșilor locali) și nu poate patrona un astfel de demers, atât de important. De asemenea, cazul Șova este unul dintre ultimele exemple de încălcare a principiilor constituționale din partea PSD-lui condus de Victor Ponta, care se folosește ipocrit de o temă importantă pentru societate tocmai pentru a acoperi cazul Șova și pentru a masca proasta guvernare.

 

Dan Coriolan SIMEDRU,

Deputat PNL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Gabriel Pleșa este, OFICIAL, candiatul PNL la Primăria Alba Iulia. Lista de consilieri propusă pentru consiliul local

Unirea Ziarul

Publicat

în

Gabriel Pleșa este, OFICIAL, candiatul PNL la Primăria Alba Iulia. Lista de consilieri propusă pentru consiliul local PNL Alba Iulia a depus doarele pentru candidatura la Primăria și Consiliul Local Alba Iulia, potrivit unei postări pe facebook a primarului Gabriel Pleșa: ”Alba Iulia are cu cine! Pentru Primărie, pentru Consiliul Local, PNL are ECHIPĂ! Alături […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea