Rămâi conectat

Ştirea zilei

Protestul „cucului” în varianta Călin Potor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Secretarul general al PDL Alba, senatorul Alexandru Pereş, a vorbit în termeni foarte duri la adresa fostului său coleg de partid deputatul Călin Potor, care s-a alăturat liberalilor vinerea trecută la protestul organizat de aceştia în faţa sediului democrat-liberalilor. „Participarea la manifestaţie a domnului deputat Călin Potor, acest „cuc” cu declarată voinţă social-democrată, dar care se linguşeşte pe lângă PNL, poate-poate obţine sprijinul pentru alegerile locale, reprezintă un gest dezgustător de a reveni acum la fostul cuib, aruncând mesaje dure împotriva partidului care i-a dat forţă politică şi recunoaştere populară. De asemenea, este amuzant cum domnul Cuc-Potor a scandat, alături de cei de la PNL, printre altele, şi nemulţumirea legată de faptul că UNPR a fost recunoscută de Curtea Constituţională ca şi grup parlamentar. Oare el nu este tot un parlamentar plecat dintr-un partid pe listele căruia a ajuns în Parlament”, s-a întrebat Pereş retoric ieri, la conferinţa săptămânală a PDL Alba. El a explicat şi de ce liberalii au găsit lacătul pe uşa sediului democrat-liberalilor când au venit să protesteze: „Nu i-am întâmpinat pe protestatanţi pentru că am considerat întâlnirea cu ministrul Traian Igaş şi cu reprezentanţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor mult mai importantă, motiv pentru care manifestarea vocală dar jalnică a unei „opoziţii impotente” nu poate fi pe agenda de lucru a niciunui politician al PDL”. „Sigur, faţă de acum un an (n.r. – în seara de 6 decembrie 2009, după anunţarea primelor rezultate ale alegerilor prezidenţiale), când cei de la PNL au defilat prin faţa sediului nostru împreună cu prietenii PSD-işti, aruncând invective şi afişând părţi fizice feminine pe trapele jeep-urilor lor, apreciez că s-au manifestat ceva mai bărbăteşte, dar jalnic totuşi pentru un partid de opoziţie care uită că atunci când a fost la putere şi-a bătut joc de finanţele ţării, aruncând România în calea crizei economice mondiale cu visteria goală”, a comentat senatorul PDL Alexandru Pereş în legătură cu protestul pus la cale de liberalii din Alba în urmă cu o săptămână. (I.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Alba vernaculară – Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana: O primă etapă de documentare în cadrul unui proiect inedit al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alba vernaculară – Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana: O primă etapă de documentare în cadrul unui proiect inedit al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia Sâmbătă, 10 mai 2025 a avut loc o primă etapă de documentare în cadrul proiectului „Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana”, proiect inițiat […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Avocații din Alba, pe locul 4 din 32 de echipe, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Avocații din Alba, pe locul 4 din 32 de echipe, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025 Echipa Baroului de Avocați Alba a avut o prestație foarte bună, clasându-se pe locul 4, dintr-un total de 32 de formații, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025. Competiția s-a desfășurat la Târgu Jiu, fiind organizată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Investiție „verde” de 3,9 milioane de euro într-un parc fotovoltaic pentru Alba Iulia: Constituirea unității de management a proiectului, la aprobare în Consiliul Local

Ziarul Unirea

Publicat

în

Investiție „verde” de 3,9 milioane de euro într-un parc fotovoltaic pentru Alba Iulia: Constituirea unității de management a proiectului, la aprobare în Consiliul Local Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a semnat, la începutul lunii martie 2025 contractul pentru instalarea unei noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare cu o capacitate minimă […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea