Ghinda şi scoarţa de stejar – redau puterea celor bolnavi şi obosiţi

    În nemărginita ei bunătate pentru toate făpturile vii, mama natură are grijă şi de bietele vieţuitoare ale pădurii, pe care iarna le ameninţă cu foamete şi îngheţ. Exact acum, când oamenii strâng ultima recoltă din grădini şi livezi, pregătindu-se să o depoziteze în hambare, arborii din păduri îşi scutură roadele singuri, spre bucuria sălbăticiunilor. Alunele, ghinda, castanele, jirul, scoruşele – toate se găsesc din abundenţă în luna noiembrie, prin lizierele şi luminişurile atinse de aripa toamnei. Şi, cum în marea farmacie a naturii darurile de hrană sunt şi daruri de sănătate, fructele pădurii reprezintă, şi ele, leacuri adesea miraculoase, pe care toamna ni le aduce în dar.
GHINDA
Acum, în noiembrie, frumoasele fructe ale stejarilor, cu pălăriuţele lor aşezate pe creştet, formează un adevărat covor în pădurile de deal şi de câmpie sau în preajma arborilor solitari. În urmă cu un secol, ghindele erau considerate o adevărată bogăţie, culeasă cu grijă, pentru a fi folosită ca medicament pentru oameni şi ca aliment pentru animale, pe perioada iernii. Ele erau, totodată, şi obiecte de veneraţie magică. Astfel, se credea că ghindele conţin în ele o tainică esenţă a vigorii stejarului, capabilă să redea puterile celor bolnavi sau obosiţi, să prelungească tinereţea şi să aducă noroc şi prosperitate. Ghinda se administra uscată şi pisată, sub formă de decoct, plămădită în vin sau sub forma unei „cafele” .
Preparate din ghinda
l Pulberea de ghindă – se culeg ghindele şi se lăsă să se usuce într-un loc călduros şi bine ventilat, în strat de 2-3 degete grosime, timp de 3-4 săptămâni. După ce s-au uscat, se macină cu râşniţa electrică de cafea sau se pisează în piuă, iar din pulberea obţinută se administrează câte 3-4 linguriţe pe zi.
lCafeaua de ghindă – pe o tavă încinsă se prăjesc, vreme de un sfert de oră, ghinde şi seminţe de năut (în proporţie 2:1), amestecându-le mereu, aşa încât să nu se rumenească prea tare. Se macină şi se obţine o pulbere maronie – cafeaua de ghindă. Se pun la o jumătate de cană de apă (150 ml) 1-3 linguriţe din această pulbere, după care se mai lasă se fiarbă 2-3 minute. Se consumă caldă. Iată în continuare câteva indicaţii terapeutice:
lDiaree, dizenterie – se iau 3-4 linguriţe de pulbere de ghindă pe zi, pe stomacul gol. Planta se ţine sub limbă vreme de câteva minute, după care se înghite cu apă. În cazurile grave, doza se poate mări până la 10 linguriţe pe zi, acest leac vegetal având o toxicitate foarte scăzută.
lAdjuvant în hemoragii interne – se administrează pe stomacul gol 2-3 linguriţe de pulbere de ghindă, foarte fin măcinată. Dacă hemoragia este puternică, se fierb 6 linguriţe de pulbere de ghinda într-o cană de apă, vreme de două minute, după care se filtrează şi se consumă pe stomacul gol, în doză unică.
lColita de fermentaţie, enterita – se beau 2-3 căni de cafea de ghindă pe zi. Acest preparat nu se va îndulci şi va fi băut întotdeauna pe stomacul gol, înainte de masă.
l Ulcer, gastrită – se administrează câte 1 linguriţă de pulbere de ghindă de 2-3 ori pe zi, între mese sau atunci când apar dureri (dar întotdeauna pe stomacul gol). Acest remediu are efecte antiacide, calmante gastrice şi cicatrizante.
l Debilitate, anemie – se face o cură de o lună, timp în care se administrează în fiecare zi câte 3 linguriţe rase de pulbere de ghindă. Pentru a nu apărea constipaţia, se administrează concomitent şi tărâţe de grâu, miere, fructe proaspete.
l Surmenaj, dureri de cap pe fond de oboseală – se bea o cafea de ghindă (obţinută din 2-4 linguriţe la o cană de apă) îndulcită cu miere. Are un efect energizant oarecum asemănător cu cel al cafelei clasice, dar fără să mai apară acea accentuare a oboselii, resimţită după trecerea efectului cofeinei.
SCOARŢA DE STEJAR
Scoarţa de stejar se recoltează numai de pe ramurile tinere (de 2-4 ani), în special primăvara, dar şi în lunile noiembrie-decembrie, înainte de a se opri circulaţia sevei. Scoarţa se usucă la soare sau în cuptor. Fructele (ghinda) au şi ele calităţi terapeutice şi se adună toamna tîrziu.
Datorită conţinutului ridicat de tanin, principii amare, săruri de calciu şi potasiu, scoarţa tânără şi ghindele ajunse la maturitate sunt tonice, antifebrile, având proprietăţi antitoxice şi antiseptice asupra florei microbiene la nivel stomacal.
lCoaja se întrebuinţează sub formă de fiertură recomandată, în special, pentru combaterea hemoroizilor, diareei şi dizenteriei. De asemenea, coaja de stejar intră în compoziţia ceaiului antidiareic şi antiinflamator. În scop tonic, se ia dimineaţa pe nemâncate şi seara, câte o linguriţă de pulbere de ghindă.
lInfuzia din coaja de stejar este indicată contra febrei, în combaterea viermilor intestinali şi în tratarea rahitismului. Se poate combina şi cu urzică moartă, roiniţă sau ace de brad.
lContra hemoroizilor, se administrează în timpul meselor 1-2 pahare de vin roşu, în care s-au macerat 30 g coajă proaspătă, spălată, strecurându-se şi îndulcindu-se cu puţină miere. Tratamentul durează 8 zile, repetându-se periodic.
Cu 0,5 l decoct din coajă de stejar fiartă timp de 10 minute, în care se adaugă două albuşuri de ou crude, bine bătute, se pot provoca vărsături în diverse intoxicaţii.
Extern, băile cu decoct din coajă de stejar aduc vindecarea în diferite boli de piele cu ulceraţii, degerături, hemoroizi şi în transpiraţia excesivă a picioarelor şi a mâinilor.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI