Corul de copii „Theotokos”, din nou la drum
Corul de copii „Theotokos” pleacă într-un nou turneu peste graniţele României. De data aceasta, în perioada 3 – 16 decembrie, corul va susţine o serie de opt concerte cu colinde şi cântece de Crăciun în Germania, Belgia, Anglia şi Scoţia. Copiii din cor vor fi oaspeţii parohiilor ortodoxe române din Offenbach, Bruxelles, Glasgow, Aberdeen şi Edinburgh, dar şi ai Parlamentului European, ai Institutului Cultural Român din Londra şi ai Reuniunii Corpului Diplomatic acreditat la Londra. Pe lângă seria de concerte pe care le vor prezenta, copiii din „Theotokos” vor petrece o zi în parcul „Disneyland” din Paris şi vor vizita târgul de Crăciun de la Viena.
Organizatorii acestui turneu sunt parohiile ortodoxe române din Offenbach, Bruxelles şi Glasgow, Institutul Cultural Român şi Ambasada României la Londra. La realizarea turneului au contribuit financiar în mod special Consiliul Judeţean Alba, Instituţia Prefectului Alba, Loteria Română, S.C. Kronospan Sebeş, Grup Corint, S.C. Mercado, Clubul Rotary şi S.C. Simpa din Sebeş. Corul de copii „Theotokos” îşi desfăşoară neîntrerupt activitatea, de 23 de ani, pe lângă Biserica Ortodoxă Maieri I din Alba Iulia. A fost înfiinţat de către ÎPS Părinte Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei şi este dirijat de părintele arhidiacon Nicolae-Călin Bulac. Acesta este cel de-al şaisprezecelea turneu al corului organizat peste hotarele ţării noastre. (I.H.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
JOI, 15 mai 2025 | Marș de susținere a lui Nicușor Dan, la Alba Iulia: ”Tu în ce Românie vrei să te trezești pe 19 mai?”. TRASEUL
JOI, 15 mai 2025 | Marș de susținere a lui Nicușor Dan, la Alba Iulia: ”Tu în ce Românie vrei să te trezești pe 19 mai?”. TRASEUL Un marș de susținere a lui Nicușor Dan va fi organizat joi, 15 mai 2025, la Alba Iulia, cu plecare din fața Prefecturii Alba, până în Piața Cetății. […]
VIDEO | Premiile „Şcoala Ardeleană” în educaţie – Gala Performerilor, la Alba Iulia. Elevii cu rezultate de excepție la olimpiadele școlare și profesorii lor, premiați de Consiliul Județean Alba. LISTA
Premiile „Şcoala Ardeleană” în educaţie – Gala Performerilor, la Alba Iulia. Elevii cu rezultate de excepție la olimpiadele școlare și profesorii lor, premiați de Consiliul Județean Alba. LISTA Luni, 12 mai 2025, începând cu ora 17.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia, are loc evenimentul Premiile „Şcoala Ardeleană” în educaţie – Gala […]
ACCIDENT MORTAL: Mamă și copil, striviți de un autocamion, după ce au căzut dintr-o căruță
Accident mortal: Mamă și copil, striviți de un autocamion, după ce au căzut dintr-o căruță Un accident cu consecințe deosebit de grave s-a produs în dimineața zilei de luni, 12 mai 2025. Potrivit IPJ Cluj, în data de 12 mai 2025, în jurul orei 11.00, în comuna Ceanu Mare a avut loc un accident rutier […]