Moş Nicolae – obiceiuri şi tradiţii
lMoş Nicolae sau Sânnicoară – Distanţa de numai şase zile care separă Sântandreiul de Sânnicoară a favorizat o vie circulaţie a motivelor şi practicilor rituale, astfel că cercetătorul întâmpină serioase dificultăţi când încearcă stabilirea semnificaţiilor calendaristice. Sântandreiul este plasat într-un timp sumbru, învăluit de spiritele malefice care devin extrem de violente în „Noaptea Strigoilor”. Puterea forţelor potrivnice începe să scadă după miezul nopţii, la cântatul cocoşilor. Lumea ce părea că merge spre prăbuşire este salvată însă în fiecare an de Sânnicoară, personaj mitologic imaginat că un moş cu barbă albă, călare pe cal, a cărui atribuţie principală era vegherea porţii cerului dinspre apus, pe unde încearcă soarele să se strecoare în ţinuturile de miazănoapte. Acelaşi rol îl avea, susţine legenda, Sântoaderul care păzea poarta dinspre răsarit a cerului.
*Moş Nicolae este o personificare la vârsta senectuţii, a timpului îmbătrânit care a preluat din Calendarul creştin numele şi data de celebrare ale Sf. Nicolae (6 decembrie), personaj real (episcop din Myra, mort probabil în anul 342), apărător al dreptei credinţe în Iisus. În tradiţiile româneşti Moş Nicolae are atribuţii străine de statutul său ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzeşte Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură, este iscoada lui Dumnezeu pe lângă Drac, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apără soldaţii pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor. În nopţile marilor sărbători, când se deschide cerul pentru o clipă oamenii pot să-l vadă stând la Masa Împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Moş Nicolae împarte, asemănător lui Moş Crăciun, daruri celor mici. Mai veche este însă tradiţia pedepsirii copiilor neascultători cu nuieluşa lăsată în încălţările lor în noaptea de 5/6 decembrie. Ca sfânt, Moş Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele. Conform tradiţiei creştine, el pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă lovindu-i cu nuiaua peste mâini. Ziua de 6 decembrie încheie ciclul de sărbători şi practici magice, dedicate în special lupilor şi spiritelor morţilor-strigoi, început la mijlocul lunii Noiembrie (Filipii de Toamnă, Filipul cel Şchiop, Ovidenia, Lăsatul Secului de Crăciun, Noaptea Strigoilor şi Sântandrei) şi încheiat la începutul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Moş Andrei), specific unui străvechi început de an autohton, probabil Anul Nou dacic.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea Ta
VIDEO-ȘTIREA TA | Localnicii din Sânmiclăuș se roagă să nu mai plouă: „Ne-am săturat de bălți și noroaie, dar mai ales de nepăsarea autorităților”
Video-știrea ta | Localnicii din Sânmiclăuș se roagă să nu mai plouă: „Ne-am săturat de bălți și noroaie, dar mai ales de nepăsarea autorităților” În satul Sânmiclăuș, din comuna Șona, ploaia nu mai este privită ca o binecuvântare. Citește și: VIDEO-ȘTIREA TA | Locuitorii de pe strada Drăgășani din Micești „au intrat la apă” după […]
VIDEO-ȘTIREA TA | Locuitorii de pe strada Drăgășani din Micești „au intrat la apă” după ploile torențiale
Video-știrea ta | Locuitorii de pe strada Drăgășani din Micești „au intrat la apă” după ploile torențiale Ploile torențiale care s-au abătut în după amiaza zilei de joi, 8 mai 2025 asupra municipiului Alba Iulia nu au rămas fără urmări. După cum se vede în imaginile trimise de un cititor ziarulunirea.ro, strada Drăgășani din Micești […]
VIDEO-ȘTIREA TA | Bărbat, surprins împrăștiind pe jos conținutul unei pubele de gunoi în spatele unui punct de colectare din Alba Iulia
Video-știrea ta| Bărbat, surprins împrăștiind pe jos conținutul unei pubele de gunoi în spatele unui punct de colectare din Alba Iulia Imagini care surprind un incident produs în zona unui punct de colectare a gunoiului menajer din Alba Iulia au fost publicate în mediul online. Citește și: FOTO | AMENDĂ de 25.000 de lei pentru […]