Legea pentru alegerea administraţiilor publice locale, în dezbateri la Comisia de Cod electoral. Modificările legislative ar putea trece de prima Cameră la sfârşitul lunii februarie
Comisia parlamentară de Cod electoral a decis să înceapă dezbaterile cu modificarea legii alegerilor administraţiilor publice locale. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea a opinat, luni, că modificările legislative ar putea trece de prima Cameră la sfârşitul lunii februarie.
PSD şi PNL sunt de acord ca mandatul acestei comisii să fie prelungit astfel încât să fie discutate şi modificate şi legile partidelor politice şi finanţării partidelor.
„Vom începe cu modificarea legii alegerilor administraţiilor publice locale, având în vedere că decizia Curţii Constituţionale ne obligă şi este şi logic”, a precizat Zgonea.
AEP, MAI, INS şi STS urmează să depună propuneri concrete în zona tehnică de modificare a acestei legi până la sfârşitul acestei săptămâni. De asemenea, organizaţiile neguvernamentale care doresc să aibă un punct de vedere pe această temă pot trimite propunerile la comisie până la începutul săptămânii viitoare.
Reprezentanţii partidelor politice urmează să facă propuneri în privinţa principiilor la legea alegerilor administraţiei publice locale până în 10 februarie, iar până în 15 februarie vor fi făcute propunerile pentru celelalte legi electorale.
„PNL va dori să extindă mandatul acestei comisii pentru a discuta şi legea partidelor politice şi legea finanţării partidelor”, a afirmat Mihai Voicu, deputat PNL, la şedinţa comisiei.
„Acesta este şi mandatul PSD de a discuta şi cele două legi, deoarece au legătură cu legile electorale. Trebuie să discutăm legea finanţării partidelor şi legea partidelor politice, să le facem până la sfârşitul lui februarie”, a spus Zgonea.
Comisia de cod electoral urmează să se întrunească miercuri, 28 ianuarie, cu reprezentanţii ONG-urilor pentru ca acestea să prezinte propunerile lor de modificare.
Sursa: mediafax
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Premiul pentru tinerii antreprenori europeni 2025: Apelul pentru depunerea candidaturilor, lansat. Finaliștii primesc îndrumare personalizată în valoare de 20.000 de euro
Premiul pentru tinerii antreprenori europeni 2025: Apelul pentru depunerea candidaturilor, lansat. Finaliștii primesc îndrumare personalizată în valoare de 20.000 de euro Comisia Europeană a lansat luni, 20 ianuarie 2025, apelul la candidaturi pentru Premiul pentru tinerii antreprenori europeni, care are ca scop să promoveze inițiativele inovatoare ale tinerilor din întreaga Europă. Citește și: Interes crescut […]