Clement Negruț: ANAF-ul a cheltuit aproape 65.000 de euro pentru cele 48.000 de decizii, trimise prin poștă, în județul Alba
Președintele PMP Alba, deputatul Clement Negruț, a spus joi, în cadrul unei conferințe de presă, că ANAF-ul a cheltuit aproape 65.000 de euro pentru cele 48.000 de decizii inexplicabile de impunere pentru plata CASS, trimise prin poştă, în judeţul Alba.
”Doar în județul nostru au pus pe drumuri peste 48.000 de cetățeni. Copii care nici nu erau născuți la data la care li se solicită aceste sume de bani. Potrivit unor informații apărute chiar în presa locală, doar în județul nostru, Fiscul ar fi cheltuit aproape 65.000 de euro, adică 288.00 de lei. Iată de ce e scumpă prostia celor care au orchestrat această idioțenie”, a spus Clement Negruț.
Somațiile de plată au fost primite, în majoritate, de persoanele care au lucrat în armată, casnici, ori cei cu conturi bancare care au avut venituri din dobânzi, chiar şi cei fără venituri care au luat bani pentru fier vechi sau cei care au conturi deschise în bănci pentru alocaţiile copiilor. Aceștia au explicat că suma de pe somaţia primită este de 468 lei şi s-ar referi la venituri din investiţii pentru care se percep contribuţii la asigurările de sănătate, însă nu înţeleg nimic. Cei de la Finanţe spun că nu există excepţie de la plata datoriilor specificate în somaţii şi că singura modalitate la ora actuală este depunerea de contestaţii, în termen de 30 de zile de la primirea somaţiei.
”Cel care este responsabil este acest premier, Victor Viorel Ponta, care nu înțelege că vremea lui s-a terminat. Nu trebuie să persiști în a face greșeli pe bandă rulantă (…) Nu văd altceva decât incompetența și foamea de bani a guvernului. Un buget criticat de toate forțele politice. ANAF-ul și toate instituțiile încearcă cu disperare să adune bani la pușculița statului”, a mai spus Clement Negruț.
”Și nu doar copiii sunt țintele Fiscului, ci zeci sau sute de mii de persoane ale căror conturi bancare sunt acum în baza de date a inspectorilor fiscali”, a mai spus acesta.
Amintim că miercuri, 7 ianuarie, conducerea ANAF, a trimis către unitățile de aministrare fiscală o circulară prin care s-a suspendat regularizarea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru veniturile obținute din dobânda bonificată de bănci pentru alocațiile de stat pentru copii neridicate din conturile bancare.
„Vreau să anunț foarte clar că ministrul Finanțelor și șeful ANAF-ului au luat măsuri și lucrurile astea încetează de azi (n.red. miercuri), dar eu vreau până mâine să-mi spuneți și pe cine sancționăm și cum îndreptăm să nu se mai întâmple în viitor asemenea prostii să trimitem la copii să plătească nu știu ce bani din alocații”, a spus premierul Victor Ponta.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
17-19 mai 2024: Festivalul Internațional „Lucian Blaga” la Lancrăm și Sebeș. Expoziții, spectacole, lansări de carte. PROGRAMUL
17-19 mai 2024: Festivalul Internațional „Lucian Blaga” la Lancrăm și Sebeș. Expoziții, spectacole, lansări de carte. PROGRAMUL La începutul primăverii, de 44 de ani, Sebeșul și Lancrămul își invită oaspeții prețuiți pentru a clădi împreună o nouă ediție a Festivalului „Lucian Blaga”, aici fiind obârșia evenimentului care se ivea în lumină în anul 1981, aducând […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale