Astăzi, ora 19.30, CSM Bucureşti – Volei Alba-Blaj *Derby pentru titlul de campioană de toamnă
Astăzi, de la ora 19.30, într-o partidă transmisă în direct pe Digi Sport 3 şi contând pentru etapa a 9-a a Diviziei A1 la volei feminin se joacă titlul de campioană de toamnă. Se vor duela fără menajamente primele două clasate în ierarhie, CSM Bucureşti (locul secund, cu 18 puncte) şi liderul Volei Alba-Blaj (21 de puncte), miza fiind locul întâi la finele turului. Gruparea din capitală are un joc mai puţin disputat (restanţa lejeră cu Penicilina Iaşi) şi practic vorbim de combatante care au avut acelaşi traseu până în prezent: 7 victorii şi o singură înfrângere, cu acelaşi scor 0-3. Dacă blăjencele au pierdut în runda inaugurală, în fieful campioanei Ştiinţa Bacău, în schimb, CSM-ul a fost scurcircuitată serios acasă de Dinamo, sub comanda lui Branko Gajic.
*Amintiri pozitive
Volei Alba-Blaj îşi testează forţele la nivel înalt, cu două deplasări succesive, pe lângă derby-ul din campionat, urmează confruntarea europeană din Polonia, miercuri, manşa tur din optimile Cupei CEV, cu Tauron MSK Dabrowa Gornicza. “Sunt două partide importante pentru noi. Referindu-ne la întâlnirea cu CSM Bucureşti, este una deschisă oricărui rezultat, întâlnindu-se primele două clasate. Suntem încrezători, deşi ne aşteaptă o partidă dificilă, din care vrem să luăm maximum. Avem şansele noastre, dar în acelaşi timp ştim că indiferent ce se va întâmpla la Bucureşti, totul se va decide în play off”, a declarat Sergiu Ştefănescu, preşedintele Volei Alba Blaj. Cu o campanie masivă de transferuri şi cel mai mare buget din stagiunea internă (un milion de euro), CSM Bucureşti este creditată drept principala favorită la titlu. În acelaşi timp însă, trupa din “Mica Romă” are avantajul moral al recentelor dueluri directe, în ediţia trecută calificându-se în semifinale după 2-0 cu rivalele din Bucureşti (3-0 la Blaj şi 3-2 în deplasare). Nici în următoarea perioadă, antrenorul Darko Zakoc nu se poate baza pe serviciile internaţionalei Ioana Nemţanu, indisponibilă, a cărei reintrare este aşteptată abia peste două săptămâni.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Aiudeanca Andreea Fleșer a devenit campioană națională universitară la baschet feminin și va evolua la Campionatul European Universitar în Ungaria Andreea Fleșer, baschetbalista originară din Aiud, a devenit campioană națională universitară cu echipa Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București – Universitatea Pitești. Turneul final s-a disputat la Oradea, cu participarea a 5 echipe, […]
Secțiune Articole Similare
-
Politică Administrațieacum 3 zile
SONDAJ: Pe cine ați vota pentru funcția de primar în municipiile și orașele din județul Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
-
Politică Administrațieacum 3 zile
SONDAJ: Pe cine ați vota pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Martorii de bord – Care sunt cele mai importante semne din tabloul de bord al maşinii
-
Sănătatea și naturăacum 6 ore
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Ziua Regalității. 10 mai, zi cu triplă semnificație istorică: Sosirea lui Carol, Independenţa şi Regatul
-
Actualitateacum 3 zile
Duminica Tomii 2023. Ce e bine să faci pentru sănătate și viață lungă