Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

Tânărul din Fărău care și-a omorât mama cu o furcă a fost condamnat la 5 ani de închisoare

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Bartha Ștefan (27 de ani), din Fărău, care la sfârșitul lunii mai a.c. și-a lovit mama cu o furcă, a fost condamnat de Tribunalul Alba la 5 ani și 175 de zile de închisoare. Sentința a fost pronunțată luni și poate fi contestată cu recurs.

Reamintim că Poliţia Oraşului Ocna Mureş a fost sesizată în ziua de 28 mai a.c., de către personalul medical din cadrul Spitalului Judeţean Alba cu privire la faptul că la aceasta unitate spitalicească a fost transportată o femeie de 47 de ani, din comuna Fărău, judeţul Alba, căreia i-au fost acordate îngrijiri medicale, întrucât a suferit  leziuni corporale.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Din primele verificări s-a stabilit că B.S., de 27 de ani, din comuna Fărău, în timp ce se afla in curtea imobilului părinţilor săi, în urma unor divergenţe avute cu mama sa,  B.M., de 47 de ani, a aruncat cu o furcă în direcţia ei, lovind-o în zona capului. Femeia a fost ulterior transportată la Spitalul Judeţean Alba, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, fiindu-i stabilit diagnosticul de „traumatism cranio-cerebral, hematom deschis”, rămânând internată”, a precizat reprezentantul IPJ Alba.

După aproximativ o săptămână femeia a decedat la Spitalul Județean din Cluj-Napoca, unde a fost transportată pentru tratament medical de specialitate.

Tânărul a fost arestat de procurori la data de 30.05.2014, pentru comiterea infracţiunilor de „tentativă de omor” şi „violenţă în familie”, iar în urma decesului încadrarea juridică a fost schimbată.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

MESAJE de PAŞTE 2024 haioase. Cele mai amuzante și „funny” urări de trimis prietenilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

MESAJE DE PASTE HAIOASE • MESAJE de PASTE 2024 amuzante. SMS-uri haioase de Sfintele Paşti • URARI și FELICITARI de PASTE hazlii Ai un prieten cu simţul umorului dezvoltat? Dacă da,  atunci nu ezita să-i trimiţi un mesaj funny în perioada sărbătorilor pascale.  Cu siguranţă îi vei aduce zâmbetul pe buze. Iată câteva exemple de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea