S-a înfiinţat Asociaţia Judeţeană de Volei Alba
Asociaţia Judeţeană de Volei Alba a fost înscrisă în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor ţinut de grefa Judecătoriei Alba Iulia, sub nr. 48/26 octombrie 2010, fiind persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ, constituită în baza dreptului la liberă asociere prevăzut la art. 37 din Constituţia României. Membrii fondatori au fost Asociaţia Clubul Sportiv Soleil Alba, Clubul Sportiv Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia şi Asociaţia Sportivă Colegiul Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Asociaţia Judeţeană de Volei Alba s-a înfiinţat în scopul organizării activităţii voleibalistice la nivelul judeţului Alba, iar Consiliul Director are următoarea componenţă nominală: Marcel Domşa – preşedinte, Vasile Popa – vicepreşedinte, Sorin Şimon – director executiv şi Sandu Covaciu – secretar. În perioada următoare vor fi numiţi membrii comisiilor şi colegiilor şi finalizată strategia asociaţiei. Domnul Octavian Morariu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român a declarat într-un recent interviu că în România trebuie creat un cadru de finanţare privat pentru sport. Una dintre ideile sale: „Trebuie ca administraţia locală să înţeleagă ce suport ar trebui să acorde colectivităţii pentru sport. Foarte important pentru mine este rolul social al sportului. (…) O echipă sau un sportiv poate da o identitate frumoasă şi intersantă unei colectivităţi. Prin sport vom cheltui mai puţin pentru sănătate… E clar că sportul are legătură cu sănătatea, educaţia şi cu administraţia locală… Sportul trebuie să se ducă jos, către copii, către partea locală şi către sate”, ne-a determinat să trimitem scrisori tuturor primarilor din judeţul Alba ca un veritabil sondaj pentru a încheia ulterior parteneriate pentru popularizarea, practicarea şi dezvoltarea voleiului în judeţul Alba. Clubul Sportiv Soleil Alba mulţumeşte domnului Adrian Bendea pentru sponsorizarea care a permis participarea la contribuţia financiară necesară înfiinţării asociaţiei. (V.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Volei Alba Blaj, locul șase la turneul final de volei feminin Under 19 Volei Alba Blaj a terminat pe locul șase la turneul final de volei feminin Under 19, competiție disputată la Târgu Mureș, care a reunit cele mai bune formații din țară la respectiva categorie de vârstă (junioare). Prezența echipei din „Mica Romă” la […]
CSȘ Blaj s-a calificat la turneul final de volei masculin, speranțe! Continuitate la nivel înalt sub comanda lui Alexandru Man
CSȘ Blaj s-a calificat la turneul final de volei masculin, speranțe! Continuitate la nivel înalt sub comanda lui Alexandru Man CSȘ Blaj s-a calificat la turneul final de volei masculin, speranțe (Under 15), în urma turneului semifinal disputat în Sala „Avram Iancu” din Blaj. În cazul echipei din „Mica Romă” vorbim despre continuitate la nivel […]
CSM Unirea Alba Iulia, la un egal de titlul de campioană la polo feminin! În 14-16 mai, ultimul turneu al Campionatului Național de senioare, în Bazinul Olimpic din Alba Iulia
CSM Unirea Alba Iulia, la un egal de titlul de campioană la polo feminin! În 14-16 mai, ultimul turneu al Campionatului Național de senioare, în Bazinul Olimpic din Alba Iulia Echipa de polo feminin a CSM Unirea Alba Iulia este la un singur egal de câștigarea titlului de campioană națională! În perioada 14-16 mai, în […]