FOTO: CSU Alba Iulia – CSM Târgovişte 67-77, în primul joc al semifinalei la baschet feminin *Duş rece pentru Popov
CSU Alba Iulia a pierdut întâiul meci cu CSM Târgovişte, 67-77 (18-19, 16-13, 12-16, 21-29) în semifinalele campionatului de baschet feminin. Următorul joc direct va fi joi, 17 aprilie, lângă Turnul Chindiei, iar trupa lui Popov riscă să fie eliminată în cazul eşecului. Şocant eşec, în condiţiile în care în sezonul regulat trupa lui Fleşeriu a fost învinsă de două ori, însă acum, după un meci spectacol, vicecampioana a făcut un pas mare spre finală, având în americancele Green şi Givens veritabile guri de tun (un total de 45 de puncte!), pe fondul unui arbitraj controversat, cel puţin în prima parte, decizille stârnind nervii suporterilor locali.
„Nu înţeleg ce s-a întâmplat, după o primă parte echilibrată, în care eram aproape la 3-4 puncte. A fost un meci nebun, caracterizat prin acea serie de aruncări de 3 puncte. Suntem obligaţi să învingem la Târgovişte. Am făcut câteva greșeli tactice, în special în atac, dar Târgoviște a avut o zi excelentă la aruncările de 3 puncte, în special pe final de meci„, a spus supărat Miroslav Popov. „Am meritat victoria pentru că am jucat mult mai bine. Se vede finala, dar nu va fi deloc uşor acasă„, a declarat Ancuţa Stoenescu (2 puncte, ex-CSU Alba Iulia).
După victoria netă vizitatorii s-au bucurat de parcă au câştigat campionatul, încingând o horă pe parchet, alături de fani aflându-se şi primarul Boriga şi jucătoarele lui Fleşeriu, în vreme ce fanii locali acuzau arbitrajul.
*S-a jucat pe muchie de cuţit
Nici una dintre combatante nu a izbutit să se distanţeze, forţele şi derularea ostilităţilor Alba a început mai bine, a condus 6-2, dar apoi echipa lui Fleşeriu a trecut în avantaj. Coordonatele au fost aceleaşi până la pauza mare, rând pe rând adversarele având diferenţe mici pe tabelă. La pauza mare, după o jumătate de joc de un nivel apreciabil, Alba conducea cu 34-32.
*Sfertul al treilea Alba a avut 8 puncte avantaj, dar a căzut
Impulsionate de vulcanicul Popov, albaiuliencele au demarat în trombă, au condus cu 8 puncte diferenţă (44-36), cea mai mare din întreaga dispută, dar apoi au căzut şi a fost rândul vicecampioanei să impresioneze cu o cursă de urmărire şi 10 (zece) puncte consecutive, ajungându-se la 44-46! Apoi a fost egalitate, dar Givens a transformat două libere şi s-a ajuns la 46-48, după un sfert superb…
*Green a făcut diferenţa de la „trei” puncte!
Ultimele 10 minute, CSU a încercat să replice, dar CSM-ul cu Crissy Givens (15 puncte marcate) a fost o cu totul altă echipă decât în campionat! Târgovişte a avut 4 puncte în mai multe rânduri (50-46, 52-48), dar apoi Brown a marcat de 3 puncte, întorcând tabela 53-52! S-a mers cap la cap, cu Salley şi Brown versus conaţionala lor Givens, care a arătat un calm incredibil la „libere”. A venit şi un concurs de trei puncte, Green, dar nici Brown nu s-a lăast mai prejos, ajungându-se la 62-61, însă iar Green a marcat de trei şi a replicat Salley: 65-64, incredibil, dar iar a venit un coş de trei puncte: bineînţeles, înscris de „coşmarul”… Green. Acceaşi Green recidivează şi înscrie „la foc automat” de la 3 puncte (5 reuşite din 7) punând un ecart de 6 puncte: 71-65 cu 90 de secunde înainte de final!
*Sala plină, duelul galeriilor
Sala Universităţii „1 Decembrie 1918” a fost plină la acest joc extrem de atractiv, duelul dintre cele două galerii „Gruppo Arnsberg” şi „Comando Dracula” (30 de fani din Târgovişte) aducând culoare suplimentară.
Trupa din Cetatea Marii Uniri are mai multe deziderate în această confruntare pe muchie de cuţit cu dâmboviţencele: să se califice în ultimul act pentru a ajunge să-şi îndeplinească obiectivul fixat, adică adjudecarea titlului, dar în acelaşi timp să-şi ia revanşa pentru eliminarea în faţa CSM-ului ediţia anterioară.
Marcatoare: Chastity Reed – 16, Tiffany Brown – 11, Sasa Cadjo – 9, Chadijah Whittington – 9. Breanna Salley – 9, Marina Mandic – 7, Larisa Toma – 4, AnneMarie Părău – 2, Ildiko Nagy – ,
[nggallery id=1480]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, baraj cu ACSM Reșita, în 23 februarie 2025, pentru stabilirea programului sferturilor de finală ale Cupei României
CSM Unirea Alba Iulia, baraj cu ACSM Reșita, în 23 februarie 2025, pentru stabilirea programului sferturilor de finală ale Cupei României După calificarea de senzație în sferturile de finală ale Cupei României, gruparea din Cetatea Marii Uniri va mai disputa un meci de baraj cu divizionara secundă ACSM Reșița, la care activează aiudeanul Raul Șteau, […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 17 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 9 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor