Alba Iulia este un oraş sigur, cu oameni primitori, care merită să-şi investească oraşul cu titulatura de Capitală Culturală Europeană!
Din 1960 trăiesc în Alba Iulia. Cea mai mare parte a vieţii mele am petrecut-o în acest municipiu, deservind populaţia, pe toţi locuitorii săi. Am fost 15 ani şef al Poliţiei Municipiului Alba Iulia şi 7 ani şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba. Cunosc Alba Iulia de pe când avea doar 24.000 de locuitori, era unul dintre municipiile mici din România. M-a impresionat însă de la bun început patriotismul locuitorilor săi, fundamentat pe vatra vechiului Apulum, în sensul bun, fără exagerări. M-a impresionat dragostea oamenilor pentru Alba Iulia, Bălgrad, Apulum, oraşul culorii deschise, simbolizând speranţa. În ani şi ani am asistat şi am contribuit totodată la dezvoltarea acestui oraş, la bunul mers al lucrurilor, până când a atins cifra impresionantă de 80.000 de locuitori. Şi, mai mult, îi cunosc pe majoritatea iar majoritatea (cei din generaţia mea) mă cunosc. Pot afirma, fără tăgadă, că ceea ce s-a reamenajat acum în Cetatea Alba Iulia poate fi arătat, cu mândrie, vizitatorilor din întreaga lume. Această măreaţă Cetate poate convinge orice vizitator de contribuţia adusă de Alba Iulia la emanciparea poporului român, la evoluţia lui. Chiar dacă suntem un oraş relativ mic, avem foarte multe de arătat străinătăţii, chiar şi prin acest proiect de anvergură, Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană. Sunt convins că după o vizită în primitoarea Cetate Alba Iulia, foarte mulţi străini îşi vor schimba părerea negativă avută, din păcate, despre români. Pentru că nu poate fi desconsiderat trecutul şi prezentul nostru demn. Mai ales că locuitorii din Alba Iulia sunt deosebiţi, în toată activitatea mea la conducerea Poliţiei Alba nu m-am confruntat cu infracţiuni majore. Albaiulienii au fost întotdeauna de partea legii, a respectării ordinii publice. Mărturie stau nenumăratele vizite la nivel înalt, făcute de diverşi demnitari care au căutat şi Capitala de Suflet a Românilor, când nu s-au întâmplat evenimente deosebite. Alba Iulia este un oraş sigur, cu oameni primitori, care merită să-şi investească oraşul cu titulatura de Capitală Culturală Europeană!
general de brigadă (r)
Adrian Mateşoi, fost şef al IPJ Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Cod de conduită împotriva xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură în universități
Cod de conduită împotriva xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură în universități Pentru a preveni apariția unor evenimente înregistrate în alte țări în urma faptelor asociate antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură și pentru a combate comportamentele care duc la astfel de fapte, Ministerul Educației (ME) a publicat miercuri un ordin ce […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o oră
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale