Rămâi conectat
MA-RA-MU

Economie

Ambient a adus showroom-ul Naturlich şi Galeria cu idei la Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

   Ieri, la Alba Iulia, continuând seria de inaugurări ale Galeriei cu idei, Ambient, unul dintre liderii pieţei autohtone de comerţ cu materiale de construcţii, finisaje şi amenajări interioare a inaugurat acest concept şi în Alba, lansând şi un modern showroom de mobilă -. Naturlich. La eveniment au fost prezente oficialităţi locale – primarul Mircea Hava, Sorin Bumb, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, viceprimarul Ioan Bogăţan, alături de Victoria Cadar, director comercial al firmei Naturlich, Ovidiu Şeulean, directorul Ambient Alba Iulia, dar şi parteneri şi colaboratori ai organizatorilor manifestării. Ovidiu Şeulean a mulţumit celor prezenţi la sărbătorirea a 6 ani de „viaţă” ai magazinului Ambient din Alba Iulia, amintind totodată de cele două evenimente speciale: lansarea Galeriei cu idei şi showroom-ul de mobilă Naturlich. Galeria cu idei vine cu noi trenduri de design pentru toate gusturile, oferă soluţii de amenajare în variate stiluri, moderne şi clasice, potrivite pentru orice spaţiu – uşi, parchet, gresie, faianţă şi multe altele, de fapt tot ceea ce poate duce la îndeplinirea unui vis. Adresându-se asistenţei, primarul Mircea Hava a spus: „Vă felicit pentru tot ceea ce aţi realizat aici, pentru că ne ajutaţi să ne împlinim visul. Mai lipseşte ceva pentru o casă de vis, dar pentru asta fiecare se descurcă singur. Vă doresc afaceri bune şi pe viitor!” În continuare, Victoria Cadar, directorul comercial al firmei Naturlich a precizat că, „la Alba Iulia, producătorul de mobilier Larix inaugurează al doilea showroom de mobilier şi decoraţiuni Naturlich, primul fiind deschis la Cluj-Napoca. Fiecare vizitator şi cumpărător găseşte aici cele mai practice idei pentru locuinţa sa, la preţuri avantajoase. Oferim produsele noastre, dar şi piese de mobilier aduse din străinătate. Dorim să ne distingem prin consilierea clienţilor, livrare din stoc în 48 de ore, dar şi servicii de montaj şi transport la domiciliul clienţilor. Foarte importantă e absenţa cuvântului „nu” în relaţia cu clienţii noştri. Ne dorim ca toţi cei care ne trec pragul să aibă o experienţă frumoasă şi să se simtă aici ca acasă”. Evenimentul a continuat cu o vizită în modernul showroom Naturlich deschis la Ambient Alba Iulia. Vă întrebaţi poate cine este producătorul de mobilier Larix, mai puţin cunoscut în judeţul nostru? Compania are sediul în Reghin şi este deţinută de omul de afaceri Zsolt Bereczki. Cifra de afaceri a companiei, în anul 2010, s-a ridicat la 8,5 milioane de euro, din care 1,5 milioane de euro doar din activitatea de export. Estimările firmei în 2011, bazate pe vânzările interne şi externe, arată o creştere cu 20-25 la sută faţă de anul trecut. La export, Larix vinde mai ales mobilier de interior, living şi sufragerii, dar şi articole sportive şi mobilier de grădină. În ţara noastră, printre produsele preferate de clienţi se află mobilierul furniruit, în stil contemporan, minimalist, pentru living, sufragerii, dar şi canapelele.

Adriana DURIGĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

Comunicat de presă: U.A.T. DAIA ROMÂNĂ anunță finalizarea proiectului „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771

Andreea Ștefan

Publicat

în

Comunicat de presă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ DAIA ROMÂNĂ, în calitate de beneficiar, cu sediul în Daia Română, Str. Principală, nr. 326, județul Alba, cod poștal 517270, România, derulează proiectul  „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza Contractului de finanţare nr. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea