Medicul Mihaela Presecan a fost numit director executiv interimar la Direcţia de Sănătate Publică Alba
Medicul Mihaela Presecan a fost numit prin Ordin de Ministru director executiv interimar la Direcţia de Sănătate Publică Alba, pentru o perioadă de 6 luni, pentru a-i ţine locul fostului director, Horea Timiş, plecat la Bucureşti unde a preluat postul de consilier în Ministerul Sănătăţii.
Din 17 ianuarie 2014 şi până în prezent conducerea DSP Alba a fost asigurată prin interimat, de directorul adjunct, ec. Gabriela Todea, iar medicul Mihaela Presecan a preluat acum atribuţiile. „O să încerc să duc mai departe munca pe care a început-o dr. Horea Timiş, cât timp este detaşat la Ministerul Sănătăţii” a spus astăzi, Mihaela Presecan, care a îndeplinit până în prezent funcţia de inspector coordonator la Serviciul de control în sănătate publică.
Mihaela Presecan a absolvit un masterat în Managementul financiar, contabil şi administrativ, este medic specialist în medicina de familie şi a mai avut funcţia de director la Centrul de îngrijire şi asistenţă Abrud, timp de 9 ani.
Horea Timiş a fost chemat la mijlocul lunii ianuarie să lucreze la minister pe un post tehnic și a acceptat provocarea. Acesta a precizat că deocamdată este vorba despre o detașare de 6 luni și că va activa în cadrul colectivului care lucrează la Strategia Națională de Sănătate și la pachetul de servicii medicale de bază.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Conf. univ. dr. Barb Artenie, fost prefect de Alba, a trecut la cele veșnice. A fost una din personalitățile marcante ale județului
Conf. univ. dr. Barb Artenie, fost prefect de Alba, a trecut la cele veșnice. A fost una din personalitățile marcante ale județului Familia îndurerată anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a celui care a fost soț, tată, bunic, conf. univ. dr. Barb Artenie Născut în 1937, la 16 august, în localitatea Oarda de Sus, […]