De LUNI, din nou la ŞCOALĂ. Încep simulările examenelor naţionale. Structura SEMESTRULUI II al anului şcolar
După o binemeritată vacanţă intersemestrială de o săptămână, elevii se vor reîntoarce la şcoală luni, 10 februarie, când începe al doilea semestru al anului şcolar în curs. Îi aştepată simulările de examene naţionale dar şi olimpiade şi concursuri şcolare. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, următoarea vacanţă, cea de primăvară, este cuprinsă între 12 şi 22 aprilie. În acest semestru, în luna mai, vor avea loc, în premieră evaluări la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a.
Elevii se reîntorc în bănci. Cursurile din semestrul al doilea încep luni, 10 februarie şi se termină vineri 11 aprilie 2014, când aceştia vor lua vacanţa de Paşti, care va ţine până marţi, 22 aprilie. De miercuri, 23 aprilie 2014 până vineri, 20 iunie 2014 vor avea loc din nou cursuri, iar de sâmbătă, 21 iunie 2014 începe vacanţa de vară, ce va ţine până duminică, 14 septembrie 2014.
Tezele din semestrul al II-lea al anului şcolar 2013-2014 se susţin, de regulă, până la data de 23 mai 2014.
Calendarul şcolar din SEMESTRUL II, 2014
10 februarie 2014 – 11 aprilie 2014 – cursuri;
7-11 aprilie – Săptămâna Şcoala Altfel
12 aprilie 2014 – 22 aprilie 2014 – vacanţa de primăvară;
23 aprilie 2014 – 20 iunie 2014 – cursuri;
21 iunie 2014 – 14 septembrie 2014 – vacanţa de vară.
Încep olimpiadele şcolare şi simulările examenelor naţionale
Din data de 15 februarie încep olimpiadele şi concursurile şcolare, etapele pe judeţ. CITIŢI Calendarul olimpiadelor şcolare 2014, etapa judeţeană în Alba.
Ministerul Educaţiei Naţionale a stabilit ca simulările examenelor naţionale din anul şcolar 2013-2014 să se desfăşoare în zilele de 18 , 19 şi 20 februarie (Evaluarea Naţională pentru elevii clasei a VIII-a), respectiv 3, 4, 5 şi 7 martie (Bacalaureat). În premieră, începând din acest an, se organizează simulări şi pentru elevii de clasa a XI-a. Elevii vor fi evaluaţi din materia parcursă până la data susţinerii testului. Elevii de clasa a XI-a, care vor simula pentru prima dată bacalaureatul, vor susţine doar două probe: română şi matematică sau istorie.
Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, ale căror note nu se trec în catalog, vor avea loc în intervalul 6 – 29 mai, în două sesiuni, a doua fiind rezervată elevilor care au absentat, din motive întemeiate, la prima sesiune. Citiţi aici Calendarul de desfăşurare.
Potrivit ordinului de ministru, săptămâna 7–11 aprilie 2014 din semestrul al doilea este săptămâna dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.
La finele celui de-al doilea semestru, pe elevii din clasele terminale de gimnaziu şi liceu îi vor aştepta examenele de finalizare a studiilor: evaluarea naţională, respectiv bacalaureatul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Crăciunul, furat de criză? Alin Tomuș, sociolog: „Nimic din ceea ce contează cu adevărat pentru dvs. nu poate fi luat de lumea exterioară!”
Crăciunul, furat de criză? Alin Tomuș, sociolog: „Nimic din ceea ce contează cu adevărat pentru dvs. nu poate fi luat de lumea exterioară!” În prag de Sărbători, sociologul albaiulian Alin Tomuș a fost prezent la Unirea FM la o emisiune, realzată de Simona Lodroman, care și-a propus să răspundă la întrebările: Crăciunul a fost furat […]