Balul Bobocilor 2013 la Liceul cu Program Sportiv Sebeş: Bobocii şi organizatorii promit spectacol ASTĂZI de la ora 17.00
Conform tradiţiei, la începutul fiecărui an școlar, în luna octombrie sau noiembrie, se organizează „Balul Bobocilor”. Și în acest an, în data de 14 noiembrie, la ora 17.00, Liceul cu Program Sportiv din Sebeș va organiza acest spectacol, la Centrul Cultural “Lucian Blaga”, din municipiu.
Organizatorii acestui eveniment, elevii claselor a XII-a, îndrumați de către profesorii dirigenţi, au ales ca temă „show-biz-ul românesc”. Protagoniștii acestui bal sunt elevii boboci ai acestei școlii. Probele care îi vor supune pe cei 16 concurenți, la tot felul de emoții și demonstrații de talent sunt: proba de prezentare a fiecărui concurent, cea de cultură generală, de aptitudini, precum și alte trei probe surpriză . Prima dintre cele trei are în vedere testarea băieților, cea de a doua, provoacă fetele, iar ultima, se adresează direct perechilor de concurenți.
Momentele artistice propuse se intercalează armonios cu celelalte probe. Din cadrul acestora, nu lipsește dansul, muzica, parada modei ecologica, creaţii ale elevilor și scenetele umoristice. Invitaţii speciali de la acest eveniment sunt trupa de dans sportiv, „Fantasy Dance” îndrumată de către profesorul Ema Șalapi și trupa de pantomimă, din Alba-Iulia „Trupa Trupelor”. Titlurile care vor fi acordate de juriu sunt: miss și mister popularitate, miss și mister show-biz, precum și marele titlu de MISS și MISTER BOBOC 2013, L.P.S, Sebeș. Titlul acestui an, de MISS și MISTER BOBOC 2013, L.P.S, Sebeș va fi înmânat de către elevii, Greuruș Paula și Horenciuc Sergiu,câştigătorii anului anterior.
După terminarea concursului, la ora 19.00, evenimentul va continua cu after- party, la restaurantul „La unchiul Nicky” în Parcul Arini, Sebeș. În ceea ce privește implicarea comunității la acest eveniment cultural și de divertisment, organizatorii doresc să mulţumească Primăriei, Consiliul Local Sebeș şi tuturor partenerilor, pentru susţinerea acordată.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 17 – 23 mai 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 17 – 23 mai 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Furiosa: A Mad Max Saga / Furiosa: Saga Mad Maxd Avanpremiera Regia: George Miller Cu: Anya Taylor-Joy, Chris Hemsworth Gen Film: Acţiune, Aventuri, SF, Thriller Durată: 148 min Rating: N15 În timp […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 2 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Sportacum 2 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii