AJF Alba confirmă: FC Cugir s-a retras din Liga a IV-a, Rapid Teiuş are rundă liberă
În urma cererii echipei AFC Cugir de a se retrage din campionatul Ligii a IV-a, la ședinţa Comisiei de Disciplină a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba, din data de 8 noiembrie 2013, s-a decis acceptarea propunerii înaintate de reprezentanții clubului. Astfel, AFC Cugir este oficial retrasă din campionatul Ligii a IV-a, urmând ca toate rezultatele echipei să fie anulate.
În consecinţă, Rapid CFR Teiuş are rundă liberă sâmbătă, nu s-a mai programat meciul de sub Drăgana urmând ca până la finalul turului să stea Inter Ciugud şi Industria Galda de Jos. FC Cugir a realizat 5 victorii în acest sezon (2-0 la Vinţu, 1-0 cu Viitorul Sântimbru, 5-1 cu Metalul Aiud, 5-0 cu Dalia Sport, 3-1 cu CS Ocna Mureş), două remize externe (0-0 cu Performanţa, 2-2 la Săsciori), plus trei eşecuri (0-1 la Abrud, 0-3 cu Arena şi respectivul 1-2 cu Olimpia). Viitoare destinaţii: D. Breaz, Rancea, Şt. Nagy, Costea (la Viitorul Sântimbru), Bulgaru, Gruian şi Şumuţiu (în “cărţi” pentru divizionara terţă Metalurgistul Cugir), Sabou, Ursan, Păduraru (la Gloria Geoagiu), ca să enumerăm doar pe câţiva dintre elevii antrenorului Ioan Marcu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
ACS Mediaș – CSU Alba Iulia 1-2 (1-2), în Liga 3 | Studenții, primul succes din play-off CSU Alba Iulia a câștigat primul meci din play-off-ul Seriei 7 a eșalonului terț, 2-1 (2-1) cu ACS Mediaș, după confruntare dominată în marea majoritate. În urmărirea primelor două clasate, CSU Alba Iulia nu-și permitea pași greșiti în […]