Marţi: La Şcoala „Mihai Eminescu” din Alba Iulia va avea loc lansarea cărţii „Jurnalul unor sentimente”, semnată de eleva Cătălina Lazăr
Marţi, 12 noiembrie, cu începere de la ora 13.30, la Şoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia va avea loc lansarea cărţii „Jurnalul unor sentimente”, semnată de eleva din clasa a VIII-a.
„Jurnalul Cătălinei este povestea unor sentimente adolescentine, fiecare capitol având istoria unor trăiri ale sufletului, trăiri pe care fiecare dintre noi le-a avut pe parcursul vieţii. Acesta deschide un univers de refugiu, de descărcare a inimii fiecăruia dintre noi”, a spus Veronica Mirona Furdiu, purtătorul de cuvânt al instituţiei de învăţământ.
„Am început să scriu Jurnalul unor sentimente în luna august a acestui an, din dorința de a împărtăși sentimentele și stările mele celor care se regăsesc în această poveste cu tentă de confesiune. Se adresează, așadar, adolescenților zilelor noastre care simt la fel: primii fiori ai iubirii, teama de a nu pierde persoana dragă, neîncredere în forțele proprii și în lumea din jur. Cele 108 pagini ale cărții sper sa-și găsească ecou în sufletele celor care o citesc”, a declarat autorul cărţii, Cătălina Lazăr.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Crăciunul, furat de criză? Alin Tomuș, sociolog: „Nimic din ceea ce contează cu adevărat pentru dvs. nu poate fi luat de lumea exterioară!”
Crăciunul, furat de criză? Alin Tomuș, sociolog: „Nimic din ceea ce contează cu adevărat pentru dvs. nu poate fi luat de lumea exterioară!” În prag de Sărbători, sociologul albaiulian Alin Tomuș a fost prezent la Unirea FM la o emisiune, realzată de Simona Lodroman, care și-a propus să răspundă la întrebările: Crăciunul a fost furat […]