Reabilitarea drumurilor județene din Alba, o prioritate pentru Consiliul Județean și în planificarea financiară 2014-2020
Prezent la ședința de lucru a Comitetului Regional de Planificare, organizată astăzi de ADR Centru la Hotel Parc din Alba Iulia, ședință în care a fost analizat portofoliul de proiecte al Regiunii Centru pentru viitorul program operațional, Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, domnul Alin Cucui, a prezentat și susținut principalele proiecte propuse de Consiliul Județean Alba:
„Prioritatea noastră rămâne dezvoltarea infrastructurii județene, iar unul dintre cele mai importante proiecte este reabilitarea drumului județean care face legătura între localitatea Vinerea și șoseaua Transalpina, mai exact a porțiunii cuprinse între zona Poarta Raiului și Transalpina.
Este un sector de drum de circa 15 km, într-o zonă de munte deosebită, cu un potențial turistic aparte, drum care finalizat ar pune în valoare proiectul turistic al Consiliului Județean Alba de dezvoltare a Domeniului Schiabil Șureanu, derulat în parteneriat cu Primăriile Șugag și Săsciori.
În zonă s-au făcut deja investiții în infrastructură, prin introducerea rețelelor de energie electrică, iar asigurarea accesului la două rute de transport de importanță națională, prin rezolvarea acestui sector de drum, ar crea șanse și mai mari de dezvoltare pentru acest domeniu schiabil.” – a precizat Alin Cucui.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Europarlamentarul Victor Negrescu: Vești bune de la Bruxelles! Miliarde de euro și proiectele din PNRR ar putea fi salvate
Europarlamentarul Victor Negrescu: Vești bune de la Bruxelles! Miliarde de euro și proiectele din PNRR ar putea fi salvate Propunerea privind prelungirea perioadei de implementare a proiectelor din Mecanismul de Redresare și Reziliență este inclusă în Raportul privind implementarea PNRR-urilor, pe care l-am coordonat în calitate de raportor. Prin acest demers, legislativul european va solicita […]
Investiție de peste 5 milioane de lei pentru dotarea cu echipamente IT de ultimă generație a școlilor din Sebeș
Investiție de peste 5 milioane de lei pentru dotarea cu echipamente IT de ultimă generație a școlilor din Sebeș Toate unitățile de învățământ din Sebeș (grădinițe, școli și licee) au fost dotate cu echipamente IT moderne, a anunțat primarul Dorin Nistor. Este vorba de 157 display-uri interactive de 85”, 365 laptopuri, 48 sisteme desktop cu […]
Demisia lui Dorin Petruțiu (AUR) din Consiliul Local Alba Iulia: Constatarea încetării mandatului de ales local, pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare a Consiliului Local
Demisia lui Dorin Petruțiu (AUR) din Consiliul Local Alba Iulia: Constatarea încetării mandatului de ales local, pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Un proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept, prin demisie, a mandatului consilierului local Liviu Dorin Petruțiu se află pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare […]