„Incursiuni la limitele cunoaşterii”, de Augustin Marius Abuşeanu
Copil şi mai apoi adolescent fiind, am devorat efectiv volumele unor autori precum Erich von Daniken, Igor Akimuşkin, Arthur C. Clarke, Victor Kernbach, Dan Apostol, Horia Matei, Alexandru Mironov ş.a. Cărţi precum „Amintiri despre viitor”, „Pe urmele unor animale rare sau nemaiîntâlnite”, „Enigmele Terrei” etc. m-au determinat la vârsta aceea să-mi pun întrebări despre lume, despre existenţă, despre universul cunoscut şi, mai ales, despre Marele Necunoscut, întrebări ale căror răspunsuri le-am găsit încifrate (uneori) în lecturile mele ulterioare, în scrierile vechilor înţelepţi orientali, în cele ale Sfinţilor Părinţi, sau în volume cu solide baze ştiinţifice ale unor autori precum Stephen Hawking, Edouard Schure, Louis Pauwels şi Jacques Bergier. Prin urmare, volumul recent apărut la Editura „Unirea”, semnat de conjudeţeanul nostru (din Blaj) Augustin Marius Abuşeanu, nu a reprezentat chiar o necunoscută pentru mine, pentru că reia tema enigmelor care ne înconjoară şi încearcă să dea răspunsuri şi explicaţii plauzibile acestora.
E un volum (primul dintr-o serie cu care „ne ameninţă” autorul) pe care vi-l recomand cu căldură. Mai ales tinerilor ai căror ochi se deschid acum spre cunoaşterea universului înconjurător. Dar pentru a vă edifica asupra calităţii acestui volum şi pentru că am avut onoarea de a semna postfaţa lui, redau ceea ce am scris atunci, înainte de tipărire, după ce am parcurs manuscrisul: „Viaţa unui om nu este o picătură într-un ocean, ci un ocean într-o picătură. Aşa se exprimă marii mistici orientali despre taina existenţei, despre viaţa noastră pe pământ, privită ca un simplu periplu dinspre undeva spre altundeva. De unde venim, cine suntem, care este rostul nostru, unde mergem? Toate aceste întrebări îşi găsesc răspunsul codificat în scrierile cele mai vechi ale omenirii de pe toate meridianele globului, în construcţiile megalitice care continuă să uimească şi azi, în tehnici şi practici oculte ale căror origini şi rosturi s-au pierdut demult, în negura timpului. Iar înţelegerea noastră nu este încă în măsură să dea răspunsuri certe, cu tot progresul ştiinţei şi al civilizaţiei noastre. Răspunsul acela codificat (poate chiar în cea mai intimă fibră a fiinţei noastre, în ADN) nu face decât să nască o nouă serie de întrebări şi să adâncească taina. Cu cât aflăm şi ştim mai multe despre lume şi despre noi înşine, cu atât realizăm că mai avem încă multe de aflat. Ce înseamnă întreaga existenţă a omenirii pe pământ? Dacă s-ar face un film de două ore cu întreaga istorie a planetei noastre, de la naşterea ei până în prezent, existenţa omenirii ar reprezenta, în mod proporţional, doar o secundă din acest film. La atât se rezumă întreaga civilizaţie umană, de la descoperirea focului, a roţii şi a uneltelor, până la zborul spre alte planete. Şi cât din această secundă ar reveni unui singur individ, unui singur om, cu existenţa sa ce nu depăşeşte limitele unui singur secol? Calculaţi dumneavoastră… Şi, cu toate acestea, efemeri cum suntem, iată, ne înălţăm cu mintea şi cu sufletul de pe pământul de care suntem legaţi prin naştere şi prin existenţă, încercând să dezlegăm tainele universului. Prin această cutezanţă generatoare de progres devenim ,,oceane într-o picătură” şi ne găsim rostul, ne împlinim existenţa. Dovada unei astfel de împliniri este volumul de faţă, semnat de domnul Augustin Marius Abuşeanu, la o vârstă la care alţii de seama sa deapănă basme pentru nepoţi, legănându-i pe genunchi. Spre deosebire de aceştia, incursiunile la limitele cunoaşterii ale domnului Abuşeanu au o bază solidă de documentare ştiinţifică, rod al unor studii şi cercetări derulate de-a lungul a câteva decenii. Specialist în construcţii aeronautice, el este autor (după pensionare) al unor apreciate comunicări din domeniul aviaţiei, la nivelul Academiei Române- Comitetul Român pentru Istoria şi Filozofia Ştiinţei şi Tehnicii, şi al câtorva zeci de articole în presă din cele mai variate domenii: istorie, geopolitică, inginerie, aeronautică etc. Volumul, desigur, dezvăluie anumite taine şi, totodată, generează o serie de alte întrebări, dar este o sursă sigură de îmbogăţire a cunoaşterii personale…”
Ioan HĂNŢULESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
E OFICIAL! CCR a dispus ”reverificarea și renumărarea” buletinelor de vot în primul tur al alegerilor prezidențiale
E OFICIAL! CCR a dispus ”reverificarea și renumărarea” buletinelor de vot în primul tur al alegerilor prezidențiale Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au decis, joi, 28 noiembrie 2024, în unanimitate, reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule în primul tur al alegerilor prezidențiale desfășurat duminica trecută. Citește […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 5 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Actualitateacum 9 ore
28 noiembrie 1918: Congresul General al Bucovinei votează în unanimitate unirea cu România
-
Opinii - Comentariiacum o zi
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 19 ore
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte
-
Ştirea Taacum 5 zile
FOTO ȘTIREA TA | Pericol de accidente rutiere pe drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din Alba: „Atenție!”