Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic a fost modificată
La propunerea Ministerului Mediului şi Pădurilor, Guvernul României a aprobat o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006. Acest act normativ răspunde cerinţelor Comisiei Europene, care a emis un aviz motivat pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de Directiva privind conservarea păsărilor sălbatice. Astfel, perioadele de vânătoare vor fi corelate cu cele prevăzute de legislaţia comunitară pentru toate speciile de interes cinegetic la care vânătoarea este admisă. De asemenea, se creează cadrul legal pentru creşterea tarifelor de gestionare care vor determina, implicit, fonduri mai mari ce revin bugetului de stat, fondului pentru mediu şi proprietarilor de terenuri. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
E OFICIAL! CCR a dispus ”reverificarea și renumărarea” buletinelor de vot în primul tur al alegerilor prezidențiale
E OFICIAL! CCR a dispus ”reverificarea și renumărarea” buletinelor de vot în primul tur al alegerilor prezidențiale Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au decis, joi, 28 noiembrie 2024, în unanimitate, reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule în primul tur al alegerilor prezidențiale desfășurat duminica trecută. Citește […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 5 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Actualitateacum 9 ore
28 noiembrie 1918: Congresul General al Bucovinei votează în unanimitate unirea cu România
-
Opinii - Comentariiacum o zi
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 19 ore
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte
-
Ştirea Taacum 5 zile
FOTO ȘTIREA TA | Pericol de accidente rutiere pe drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din Alba: „Atenție!”