Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Ştirea zilei

Şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România a avut loc ieri, la Alba Iulia!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Anul acesta revista „Discobolul” a împlinit 20 de ani de activitate, prilej cu care s-a organizat o manifestare de înaltă ţinută  la Alba Iulia, respectiv Colocviile revistei „Discobolul”. Am redat atunci, cât am putut mai fidel, atmosfera şi prestaţia invitaţilor, printre care s-au aflat câteva dintre cele mai mari nume ale criticii, istoriei literare şi literaturii contemporane. Şi, iată, la scurt timp de la încheierea colocviilor, municipiul nostru este din nou onorat cu prezenţa unor personalităţi de prim rang. Astfel, chiar ieri, în semn de apreciere pentru Filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, cea mai tânără filială din ţară, precum şi pentru revista „Discobolul”, ambele conduse de poetul şi universitarul Aurel Pantea, şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România a avut loc la noi, la Alba Iulia. Mai precis într-o sală de protocol de la Hotelul „Parc”, unde au avut prilejul să se întâlnească, de altflel, cam toate VIP-urile ce au trecut prin Alba Iulia în mod discret. Cordial, dar tot în mod discret, oaspeţii s-au întâlnit şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, cu primarul municipiului nostru, Mircea Hava şi cu vicepeşedintele CJ Alba, Sorin Bumb. Au fost prezenţi, aşadar, la Alba Iulia, preşedintele USR Nicolae Manolescu, vicepreşedintele Varujan Vosganian, secretarii uniunii Irina Horea şi Gabriel Chifu, precum şi membrii comitetului:

Doina Cetea, Alexandru Dobrescu, Nicolae Oprea, Nicolae Prelipceanu, Cassian Maria Spiridon, Istvan Syilagyi, Stela Pahonţu şi Cornel Ungureanu.
Nu putem să vă relatăm prea multe despre discuţiile ce s-au purtat, deoarece presa nu a avut acces, decât pentru scurt timp şi doar ca urmare a nenumărate insistenţe. Ceea ce vă putem dezvălui este faptul că s-au discutat probleme de spaţiu, respectiv despre demersurile făcute pentru obţinerea unui sediu de către însăşi Uniunea Scriitorilor din România (în condiţiile în care, iată, astfel de probleme au fost deja rezolvate aici, la Alba Iulia, de către actualele autorităţi administrative reprezentate de preşedintele Dumitrel şi primarul Hava), s-a aprobat lista revistelor ce apar sub egida USR, s-a discutat despre legea timbrului cultural, despre casele de odihnă şi de creaţie ale USR, despe indemnizaţiile de merit, despre programul „Săptămânii scriitorilor români” etc. E important de menţionat că deciziile luate ieri la Alba Iulia, la hotel „Parc”, sunt decizii ce influenţează viaţa uniunii, deci a scriitorilor şi a operei lor, în egală măsură, iar faptul că şedinţa a avut loc aici demonstrează că filiala noastră este privită cu multă simpatie, ca şi suţinătorii acesteia, scriitori şi lideri administrativi, deopotrivă.
Ioan HĂNŢULESCU

 Festival de Romania 2024

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Concert Andra, F.Charm, Eugenia Nicolae și Ansamblul Teleormanul

Bera Larisa

Publicat

în

1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Concert Andra, F.Charm, Eugenia Nicolae și Ansamblul Teleormanul Cea mai importantă zi a tuturor românilor, 1 Decembrie, promite să ne adune, din nou, pe toți, în Cetate. Pentru defilarea militară, primirea soliilor și momentele solemne, dar și pentru o serie de concerte ce vor încălzi, la rândul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea