Alertă alimentară în Alba! Carne de mici de pasăre cu suspiciune de infestare cu Salmonella, sechestrată de autorități
Inspectorii DSV Alba au sechestrat vineri 17 kilograme de pastă de mici din carne de pasăre asupra cărora există suspiciunea infestării cu virusul Salmonella, din două unități din județ în care se comercializa produsul respectiv.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției de control, Ioan Tătucu, informarea a venit pe sistemul rapid al ANSVSA, fiind vorba despre o suspiciune care vizează mai multe județe din țară, și a fost respectată procedura stabilită pentru acest gen de situații. Cele două supermarketuri care fuseseră înștiințate la rândul lor retrăseseră singure produsele de la comercializare, iar inspectorii DSV au sechestrat marfa și au trimis probe la laboratorul din București pentru a se verifica suspiciunea de infestare.
Marfa rămâne sechestrată până la confirmarea rezultatelor și în funcție de acestea se va lua decizia confiscării și distrugerii sau repunerea produselor în consum.
Ioan Tătucu a ținut să mai precizeze că astfel de situații se întâmplă frecvent și nu este un motiv de panică pentru populație. Chiar dacă rezultatele de laborator vor confirma infestarea produselor, șansele ca persoanele ce au consumat din această carne să se îmbolnăvească sunt foarte mici.
Potrivit presei centrale, suspiciunea planează asupra unei societăți din județul Neamț, care ar fi produs pasta de mici sechestrată. În ceea ce privește alte județe, situația este mai gravă. Numai în Prahova circa 840 de kilograme de carne de mici posibil infestată cu virusul Salmonella au ajuns în magazinele Kaufland din Ploieşti. O parte din aceasta a fost deja comercializată iar restul a fost sechestrată.
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan