FOTO: Un spaniol a venit în Cugir să crească porumbei
*Visul lui a fost construirea unui columbodrom, în satul Feţeni din Munţii Cugirului
Francisco Guerrero Lara, cunoscut şi sub numele de ,,Paco”, un spaniol în vârstă de 41 de ani a venit la Cugir, din Malaga-Andalucia, în urmă cu patru ani, cu dorinţa ca împreună cu o familie din localitate să construiască un columbodrom, în Feţeni, sat aparţinând oraşului Cugir.
Creşterea porumbeilor voiajori a fost pasiunea sa din copilărie, pasiune care de-a lungul timpului s-a transformat într-o preocupare de succes pentru spaniol, activitate căreia i s-a consacrat şi care i-a adus satisfacţii nebănuite. Mărturie pentru cele afirmate stau diplomele obţinute pentru participarea la diverse concursuri organizate la nivel naţional şi internaţional, fapt ce l-a făcut să devină „Campion absolut al Andaluciei” pentru cei mai buni porumbei de lungă distanţă, porumbei de viteză şi fond.
Visul său, în oraşul de la poalele Drăganei a fost să construiască un columbodrom într-o zonă montană de o mare frumuseţe şi anume în cătunul Feţeni, localitate de munte propice pentru organizarea unor activităţi columbofile, dar şi atractivă pentru turism. Aşa după cum susţine Francisco, investiţia începută în anii 2011-2012, pe care din păcate n-a finalizat-o l-a costat mai bine de 50.000 de euro.
Eşecul nu l-a descurajat pe Paco şi împreună cu soţia sa Mihaela, o româncă harnică şi ambiţioasă au trecut la creşterea la Cugir a porumbeilor, mulţi dintre aceştia fiind aduşi din Spania, porumbei voiajori valoroşi, pregătiţi pentru linii de viteză, fond şi maraton. Tânăra familie a cumpărat un teren de 1.200 mp, în Suseni-Cugir, pe care au construit un porumbar unde la ora actuală trăiesc mai bine de 350 de zburătoare, pe care Mihaela îi îngrijeşte cu mare dragoste şi pasiune, iar uneori aduce din puii acestora la locuinţa lor de la bloc, pentru că cei trei copii ai lor să se joace cu ei. O preocupare destul de costisitoare dacă stai să te gândeşti că cheltuielile cu hrana, tratamente şi îngrijirea acestor minunate păsări costă, după cum spunea Paco, în jur de 250 euro/lună.
„Dorinţa noastră este să rămânem în România, poate chiar în Cugir, să cumpărăm o casă şi un teren mai mare, pe care să construim ceea ce ne-am propus în urmă cu patru ani. Să creştem porumbei valoroşi şi să participăm cu ei la concursuri, pentru că am văzut la români pasiune pentru organizarea de concursuri şi creşterea acestor păsări”, ne-a declarat optimist Francisco.
Constantin Predescu
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Oameni şi locuri
VIDEO | Aurel Voicu, cel mai vârstnic absolvent din România, despre viața de student la aproape 90 de ani: ”Este o mândrie și o provocare. Toate la timpul lor”
Aurel Voicu, cel mai vârstnic absolvent din România, despre viața de student la aproape 90 de ani: ”Este o mândrie și o provocare. Toate la timpul lor” Voicu Aurel, fostul primar al oraș;ului Cugir a devenit recent cel mai vârstnic absolvent din România, la aproape 90 de ani. Acesta a terminat masterul la Universitatea ”1 […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Ştirea zileiacum 5 zile
LIVE VIDEO | La 200 de ani de la nașterea Craiului Munților, Avram Iancu, defilare militară, placă memorială și distincții la Muzeul Memorial ”Avram Iancu” din Incești