Şcoala de vară pentru dialog intercultural de la Cugir şi-a atins scopul
Chiar dacă evenimentul organizat la Cugir anunţat cu o săptămână în urmă nu s-a bucurat de o mai mare prezenţă din partea localnicilor, fiind într-o zi de week-end şi de vacanţă totodată, manifestarea în sine şi-a atins scopul. Cel puţin aşa susţine dr. Valentin Trifescu de la Facultatea de istorie şi filosofie UBB Cluj-Napoca.Tema abordată „Influenţe austriece în spaţiul cultural transilvănean” s-a bucurat de un real interes dat fiind tematica destul de variată, dar şi calitatea lucrărilor prezentate timp de aproape 6 ore de participanţii prezenţi la reuniune. „Am ales să discutăm despre această temă mai puţin abordată, şi anume, amprenta influenţei austriece în spaţiul cultural transilvănean, să evidenţiem ce a rămas bun în urma administrării austriece atâta vreme în Transilvania. În această ediţie ne-am propus să promovăm identităţile locale din Transilvania care să pună în valoare dialogul intercultural. Am reuşit să facem acest lucru la Cugir unde ne-am bucurat de sprijinul autorităţilor locale, a d-lui primar Adrian Teban şi a d-nei viceprimar Rodica Florea care au acordat importanţa ce se cuvine evenimentului organizat aici”, ne-a declarat Valentin Trifescu. În opinia domniei sale meritul pentru iniţierea acestui ciclu de acţiuni revine unui nucleu al şcolii de vară din care fac parte prof. Francois Breda, Pavel Puşcaş, Gheorghe Mândrescu, Giordano Altarozzi şi Vali Ilieş, care au gândit şi au pus în practică acest demers. „În ceea ce priveşte activitatea viitoare, şcoala de vară se va axa pe aceeaşi idee de dezmorţire a amorţelii provinciale, de mişcare a factorilor de decizie din teritoriu care să se implice activ în acest dialog intercultural, aşa cum ne-a dovedit-o astăzi Cugirul”, a conchis Valentin Trifescu. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
Un bărbat din Alba care vindea droguri de mare risc minorilor, condamnat la 9 ani de închisoare
Un bărbat din Alba care vindea droguri de mare risc minorilor, condamnat la 9 ani de închisoare Acesta mai este judecat și pentru act sexual cu un minor și pornografie infantilă Un tânăr de 28 de ani, din comuna Cergău, a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru trafic de droguri, actr sexual cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României