Culturile de floarea-soarelui şi porumb, afectate de secetă
Deşi se află în concediu de odihnă, Ioan Stanciu, directorul DAJ Alba, s-a interesat totuşi de starea culturilor agricole din judeţ, pe fondul condiţiilor climatice din ultimele zile. Astfel, sunt afectate de lipsa precipitaţiilor şi temperaturile ridicate culturile de floarea-soarelului şi porumb din zonele nisipoase, cum este comuna Şibot. Cele mai afectate de secetă sunt însă culturile de porumb, care pe alocuri aproape s-au uscat, a declarat directorul Ioan Stanciu. Directorul DAJ Alba a precizat că în judeţul Alba mai sunt doar 200 de hectare de culturi irigate în comuna Rădeşti (60 – 80 ha de hamei) şi în zona Doştat. Înainte de 1990, în judeţ erau peste 2800 ha irigate.
Din totalul suprafeţei arabile de 130087 hectare a fost însămânţată în toamna anului trecut suprafaţa de 21938 ha, iar 16624 ha sunt ocupate cu plante perene. În primăvara acestui an s-au cultivat următoarele: cereale pentru boabe – 58925 ha, din care: grâu – 17532 ha, orz – 1346 ha, orzoaică de toamnă – 140 ha, orzoaică de primăvară – 3055 ha, ovăz 1157 ha, porumb boabe – 35690 ha, sorg boabe – 5 ha. Totodată, au fost înfinţate culturi de leguminoase pentru boabe pe 54 ha, din care mazăre furajeră – 24 ha şi fasole boabe – 30 ha. La plante uleioase, semănatul s-a realizat pe 3342 ha, astfel: floarea-soarelui – 1620 ha, rapiţă – 1315 ha, soia – 395 ha, muştar 7 ha, mac – 5 ha. Din categoria plantelor pentru industrializare s-au semănat: sfeclă de zahăr – 388 ha, tutun – 52 ha şi sorg pentru mături – 9 ha. Au mai fost semănate 135 ha cu plante medicinale, 5795 ha cu cartofi, 3 ha cu pepeni, 24136 ha cu plante de nutreţ şi 909 ha pentru producerea de seminţe. În judeţ mai avem 2 ha de căpşunerii şi 5 ha cu flori de câmp. Restul suprafeţelor agricole sunt: 118162 ha de păşuni, 71007 ha de fâneţe, 4656 ha de vii, 931 ha de livezi şi 10 ha de arbuşti şi 31.683 ha au rămas neînsămânţate. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
INCENDIU izbucnit la deșeuri menajere în Șanțurile Cetății din Alba Iulia. Intervin pompierii
UPDATE FOTO | INCENDIU izbucnit la deșeuri menajere în Șanțurile Cetății din Alba Iulia. Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit, joi, 4 iulie, în jurul orei 18.00 la deșeuri menajere în Șanțurile Cetății din Alba Iulia Citește și: UPDATE FOTO | INCENDIU izbucnit la un lan de grâu în Coșlariu Nou. Intervin pompierii Detașamentul de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
30 iunie – Ziua Învățătorului, o sărbătoare a recunoștinței față de dascăli. De ce a fost aleasă această dată și ce semnificație avea
-
Actualitateacum 2 zile
Valea Oltului ÎNCHISĂ timp de o lună, în timpul zilei: În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu-Pitești
-
Ştirea zileiacum 5 zile
Cine sunt moții, numiți de Ioan Slavici: „Cea mai nobilă parte a poporului român”. Originile mândrilor locuitori ai Munților Apuseni
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră
-
Ştirea zileiacum 2 zile
FOTO/VIDEO: Schitul Izvorul Poşaga, popas de rugăciune, într-un loc deosebit de pitoresc din judeţul Alba