Hava nu-i Matei Agathon!
„Iarna nu-i ca vara!”, proclama cu ceva timp în urmă Traian Băsescu, stârnind zâmbetele amuzate ale întregii naţiuni, care ştie să aprecieze umorul. O înţelepciune transformată în folclor. Vara nu-i ca iarna, parafrazăm noi, cu aceeaşi aplecare spre umor, după ce am citit producţia mediatică a „cetăţeanului liberal” (sic!) Florin Roman. Chiar începeam să fim îngrijoraţi că de ceva vreme vicepreşedintele liberal nu ne-a mai blagoslovit cu crizele sale de nostalgie şi suferinţele civice provocate de modernizarea oraşului. Domnia sa a ţinut să ne împărtăşească „cugetările” intelectual-liberale izvorâte în timpul ultimei sale „plimbări de vară prin şanţurile Cetăţii Alba Iulia”. A ales un moment de amiază când termometrele arătau (a şi pozat, pentru convingere, instrumentul) 50 de grade în mijlocul aleii pavate. „Totul era pustiu şi chiar sinistru”, s-a arătat oripilat Florin Roman, vexat de absenţa albaiulienilor şi turiştilor la acea oră toridă. Concluzia – una singură după scremuta logică a liderului liberal: sutele de turişti despre care citeşte în presă sunt inexistenţi, reprezintă minciuni vehiculate „de angajaţii şi portavocile Primăriei”. Îi sugerăm lui Florin Roman să viziteze şanţurile Cetăţii şi la miezul nopţii sau în timpul unei ploi cu tunete şi fulgere, abundente în această perioadă. Va fi la fel de „pustiu şi chiar sinistru”. Şi poate ne va blagoslovi cu o altă „producţie”, la fel de convingătoare.
Politician(ist)ul nostru se arată indignat de absenţa arborilor umbroşi şi a verdeţii „care exista acu ceva vreme în Cetate şi care a fost pusă jos de buldozere”. Asta pentru că nenumăraţii arbori şi arbuşti, abia plantaţi de câteva luni, nu au apucat încă să crească. Opozantul nostru şi-a amintit probabil de un fost ministru al turismului de sorginte USL, care a împânzit litoralul cu palmieri maturi, aduşi cu cheltuială din Orient. Aclimatizarea nu a ţinut. Au rămas, pentru amintire, doar bancurile hâtre ale românului. Mircea Hava nu-i Dan Matei Agathon, domnule Roman, şi nu-i copiază tâmpeniile. Chiar dacă acest lucru provoacă angoase multiple opozanţilor dornici să se afle în treabă.
Cetatea – devenită abia acum un punct de referinţă nu numai pentru Alba Iulia ci şi pentru Ardeal şi chiar România – a fost şi este vizitată de nenumăraţi turişti, oameni de cultură din multe ţări şi ambasadori. Ceea ce s-a făcut aici cu bani europeni a depăşit aşteptările. În şanţurile pline de buruieni înalte cât un stat de om şi bălţi în care orăcăiau broaştele şi se înmulţeau ţânţarii, după care suspină nostalgic Florin Roman, s-a creat un loc de agrement extrem de preţuit de cetăţenii municipiului şi toţi cei care le vizitează.
Hai să fim serioşi, domnule Roman!
Biroul de presă al PDL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ACCIDENT rutier la Valea Lupșii: O persoană rănită după ce o mașină s-a răsturnat în afara carosabilului
ACCIDENT rutier la Valea Lupșii: O persoană rănită după ce o mașină s-a răsturnat în afara carosabilului Un accident rutier a avut loc duminică seara, în jurul orei 19.50, la Valea Lupșii. Un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului. Citește și: UPDATE FOTO | ACCIDENT rutier MORTAL pe DN 1: Un adolescent de 18 ani […]