Rămâi conectat

Ştirea zilei

„Vrem patrimoniu şi turism, dar şi dezvoltare industrială la Roşia Montană”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Decizia ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor de a acorda certificatul de descărcare de sarcină arheologică în Masivul Cârnic din Roşia Montană ca şi Hotărârea Companiei Roşia Montană Gold Corporation de majorare a bugetului pentru patrimoniul cultural de aici de la 35 de milioane de dolari la 70 de milioane USD, este salutată şi apreciată de cei mai reputaţi arheologi, istorici şi oameni de ştiinţă şi cultură ca şi de societatea civilă, de toţi cei care respectă dreptul moţilor la muncă şi la o viaţă decentă prin investiţii private masive în Munţii Apuseni.

Stimate domnule prim-ministru,
Stimate domnule ministru,
Grupul Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană (GIMPCRM) respinge presiunile publice exercitate asupra Comisiei Naţionale de Arheologie şi Ministerului Culturii, în legătură cu decizia acestor instituţii de a acorda certificatul de descărcare de sarcină arheologică în Masivul Cârnic din Roşia Montană.
GIMPCRM îşi exprimă sprijinul pentru concluziile ştiinţifice ale dnei Beatrice Cauuet, reputat specialist în arheologie minieră, aşa cum au fost acestea expuse în raportul de săpătură înaintat Comisiei Naţionale de Arheologie, precum şi pentru decizia membrilor acesteia, întrucât a constatat, în urma propriilor cercetări, că reluarea mineritului în Roşia Montană este singura oportunitate reală pentru salvarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural al zonei.
Membrii GIMPCRM constată că poziţiile critice la adresa instituţiilor menţionate, precum şi cu privire la calitatea documentelor şi rapoartelor de săpătură arheologică, care au stat la baza acestei decizii legale, vin din partea unor oameni care nu au participat la săpăturile arheologice de salvare din Masivul Cârnic şi, deci, nu se află în directă cunoştinţă de cauză. Considerăm că orice discuţie întemeiată, cu privire la hotărârea Comisiei Naţionale de Arheologie, trebuie să pornească de la o cunoaştere amănunţită a materialului prezentat, care a stat la baza deciziei acestei instituţii.
Ceea ce trebuia să fie o discuţie profesională, deschisă şi sinceră, s-a transformat într-un permanent proces de intenţie al criticilor dezvoltării industriale a zonei, fără ca în locul politicilor de patrimoniu propuse de titularul licenţei să fie pus un alt proiect viabil, susţinut de resurse umane şi materiale.
Considerăm că poziţiile critice la adresa Ministerului Culturii, argumentate emoţional, atacă persoane şi nu se referă la standardele ştiinţifice şi nici la calitatea profesională a cercetărilor din Masivul Cârnic. Cei care doresc  oprirea proiectului de dezvoltare iniţiat de compania minieră şi resping politicile culturale propuse de aceasta, elaborate cu ajutorul unor specialişti recunoscuţi naţional şi internaţional, nu fac decât să contribuie la degradarea accelerată a patrimoniului cultural din Roşia Montană. Cele 70 de milioane de euro alocate patrimoniului cultural local, în toate formele sale, de către compania minieră, reprezintă o investiţie fără precedent, de natură să salveze şi să pună în circuit obiective culturale, care, în condiţiile perpetuării stării de fapt, ar fi sortite dispariţiei. Această majorare substanţială de buget pe care ministrul Culturii a obţinut-o în urma negocierilor cu compania minieră ne face şi mai încrezători în capacitatea şi buna credinţă a investitorului de a concretiza în mod exemplar recomandările pe care i le-am adresat recent.
Aflat în stare de degradare, în parte şi ca urmare a indeciziei cu privire la scenariul de dezvoltare a zonei, patrimoniul din Roşia Montană nu poate fi salvat şi pus în valoare prin discursuri sau planuri nesubstanţiate. Patrimoniul cultural din localitate trebuie să profite de oportunitatea pe care o reprezintă proiectul minier. În acest context, GIMPCRM este convins de faptul că rolul specialiştilor, al istoricilor, al arheologilor şi al arhitecţilor este acela de a veghea la aplicarea strictă a acestor politici, atât de către compania minieră, cât şi de către stat, şi nu de a le critica apriori, punând în discuţie nu atât principiile care le guvernează, cât oamenii chemaţi să le aplice. Acesta este spiritul în care s-a născut, de altminteri, Grupul Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană, răspunzând unei necesităţi evidente de a găsi soluţii aplicabile de conservare, restaurare şi de punere în valoare a obiectivelor culturale din zonă.
GIMPCRM este convins de faptul că problema patrimoniului cultural nu poate fi rezolvată în afara contextului socio-economic. De aceea, credem că viziunea modernă şi realistă cu privire la problemele patrimoniului trebuie să ţină cont şi de dreptul oamenilor din localitate la o viaţă decentă. Prelungirea artificială a crizei economice şi sociale din zonă, prin blocarea activităţii industriale, nu face decât să sporească, dacă mai era nevoie, numărul pericolelor la adresa patrimoniului arheologic şi arhitectonic.
GIMPCRM susţine Comisia Naţională de Arheologie ca singurul organism menit să ia decizii în ceea ce priveşte acordarea sau neacordarea certificatelor de descărcare de sarcină arheologică şi respinge interferenţele în procesul său decizional, din orice parte ar veni acestea.
GIMPCRM rămâne deschis dialogului cu specialiştii, indiferent de opiniile pe care le împărtăşesc aceştia.
Vă asigurăm de angajamentul nostru ferm de a continua monitorizarea măsurilor destinate salvării şi punerii în valoare a patrimoniului cultural de la Roşia Montană, înainte şi după demararea proiectului industrial.
Cu deosebit respect, Membrii Grupului Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană:
Acad. Alexandru Vulpe, Preşedintele Secţiei de Arheologie şi Ştiinţe Istorice a Academiei Române
Acad. Răzvan Theodorescu, membru al Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audio-Vizual a Academiei Române, secretar general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene (UNESCO)
Acad. Ioan Aurel Pop, membru al Secţiei de Arheologie şi Ştiinţe Istorice a Academiei Române
Prof. Univ. Dr. Doc. Nicolae Gudea, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca
Conf. Univ. Dr. Vasile Moga, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Prof. Univ. Dr. Ioan Opriş, Universitatea Valahia din Târgovişte
Prof. Dr. Univ. Arh. Augustin Ioan, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”
Conf. Univ. Dr. Alexandru Diaconescu, Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca şi
Conf. Univ. Dr. Florin Anghel, Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice a Universităţii Ovidius din Constanţa

lAsociaţia Pro Dreptatea îl felicită pe ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional
Stimate domnule ministru,
Am aflat cu mândrie că patrimoniul cultural de la Roşia Montană are acum la dispoziţie o sumă uriaşă, 70 de milioane de dolari! În acest fel, suntem convinşi că localitatea noastră va ajunge, în următorii ani, să rivalizeze cu succes cu orice alt sit important din Europa, ca nivel de punere în valoare.
Este nevoie de mulţi bani pentru ca patrimoniul şi valorile culturale ale Roşiei Montane să fie puse în valoare. Noi, oamenii de aici, avem convingerea că numai mineritul poate asigura bunăstarea acestei zone şi fondurile necesare restaurării patrimoniului. RMGC a cercetat deja patrimoniul, prin programul Alburnus Maior, şi a restaurat deja prima casă din centrul istoric al Roşiei Montane. Odată cu dublarea bugetului de patrimoniu, avem convingerea că toate planurile de revitalizare şi restaurare se vor realiza.
Aşa cum au demonstrat ultimii ani, singura şansă reală pentru patrimoniul Roşiei Montane este un parteneriat public-privat, sub coordonarea autorităţilor locale şi a specialiştilor şi ne bucurăm că s-a făcut un pas important în această direcţie prin decizia Ministerului Culturii.
Vrem patrimoniu şi turism, dar împreună cu dezvoltarea industrială la Roşia Montană. Suntem convinşi că la încheierea proiectului minier va exista aici un sat nou, centrul vechi al comunei Roşia Montană restaurat, muzeu, hoteluri, restaurante şi infrastructură modernizată, vestigii redate circuitului turistic şi o comunitate prosperă.
Vă dorim succes în finalizarea planurilor dvs.!
ONG Pro Dreptatea

lGrupul de Susţinere a Proiectului Roşia Montană salută dublarea bugetului de patrimoniu cultural
Grupul de Susţinere a Proiectului Roşia Montană salută majorarea bugetului pentru patrimoniul cultural din Roşia Montană, de la 35 de milioane USD, cât era alocat iniţial de companie, la 70 de milioane USD.
Cultura a fost întotdeauna văduvită de fonduri, pentru că bugetul României nu are niciodată bani suficienţi pentru tot. Ne bucurăm şi îl felicităm pe ministrul Culturii Kelemen Hunor pentru acest exemplu de negociere într-un dialog public-privat, iar pe RMGC pentru faptul că a acceptat această majorare semnificativă, care va permite salvarea aproape integrală a patrimoniului cultural al Roşiei Montane.
În starea actuală a patrimoniului cultural din România, în care situri importante se distrug încet, dar sigur, 70 de milioane de dolari este o sumă uriaşă. Sperăm că până şi cei oricât de sceptici la adresa proiectului minier vor recunoaşte faptul că niciodată patrimoniul nu ar putea beneficia, cel puţin în România, de o asemenea sumă din surse publice. Sub atenta monitorizare a specialiştilor în domeniu şi a reprezentanţilor Academiei Române, avem toată încrederea că patrimoniul cultural de la Roşia Montană, a cărui restaurare a început deja, este pe mâini bune.

O decizie corectă
Comunitatea din Roşia Montană salută decizia ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, de a cere RMGC să aloce 70 de milioane de dolari pentru lucrările de conservare şi punere în valoare a patrimoniului cultural. Considerăm că este o decizie corectă, care respectă atât patrimoniul, cât şi comunitatea din Roşia Montană.
Considerăm că decizia de a acorda certificatul de descărcare arheologică pentru o parte a Masivului Cârnic, cu condiţia dublării bugetului alocat pentru patrimoniul cultural, arată că domnului ministru Kelemen Hunor îi pasă de patrimoniul de la Roşia Montană şi este convins, ca şi noi, localnicii, că pentru a fi conservat şi pus în valoare, patrimoniul din Roşia Montană are nevoie de finanţări substanţiale. Acestea nu au putut fi puse la dispoziţie până acum prin bugetul de stat – şi este cu atât mai puţin probabil ca aceste fonduri să fie alocate în prezent, când bugetul statului se confruntă cu dificultăţi fără precedent.
Credem, la fel ca şi domnul ministru, că decizia de a acorda acest certificat este primul pas necesar în procesul de a asigura salvarea, conservarea şi valorificarea moştenirii arheologice de la Roşia Montană şi pentru asta vă mulţumim, se arată în scrisoarea ONG Pro Roşia Montană adresată ministrului Culturii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

INCENDIU izbucnit la deșeuri menajere în Șanțurile Cetății din Alba Iulia. Intervin pompierii

Bera Larisa

Publicat

în

UPDATE FOTO | INCENDIU izbucnit la deșeuri menajere în Șanțurile Cetății din Alba Iulia. Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit, joi, 4 iulie, în jurul orei 18.00 la deșeuri menajere în Șanțurile Cetății din Alba Iulia Citește și: UPDATE FOTO | INCENDIU izbucnit la un lan de grâu în Coșlariu Nou. Intervin pompierii Detașamentul de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea