Direcţia Judeţeană pentru Cultură Alba a emis Certificatul de descărcare de sarcină arheologică pentru masivul Cârnic
Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba a emis ieri, 14 iulie, Certificatul de descărcare de sarcină arheologică pentru o parte din masivul Cârnic. Asta înseamnă că zona respectivă nu mai este supusă regimului de protecţie instituit anterior asupra terenului în care a fost evidenţiat patrimoniul arheologic, iar terenul poate fi redat activităţilor umane curente. Certificatul de descărcare de sarcină arheologică a fost emis pe baza hotărârii Comisiei Naţionale de Arheologie din data de 12 iulie 2011, privind aprobarea raportului de cercetare arheologică preventivă „Masivul Cârnic, Roşia Montană, România – proiectul minier Roşia Montană”. Acesta este primul pas necesar în procesul de a asigura salvarea, conservarea şi valorificarea moştenirii arheologice şi arhitectonice de la Roşia Montană. Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, a iniţiat un plan de acţiune care să asigure conservarea celor mai importante situri arheologice şi monumente arhitectonice. Planul are ca obiectiv salvarea şi punerea în valoare a 80% dintre valorile arheologice şi arhitectonice din regiune, printre ele numărându-se: galeriile miniere cu semnificaţie istorică deosebită aflate în zona Piatra Corbului, galeriile din zona Cătălina-Monuleşti, care vor fi cercetate, restaurate şi deschise publicului, incinta funerară romană de la Tău Găuri, sistemul hidraulic roman din sectorul minier Păru-Carpeni, inclusiv galerii romane, medievale şi moderne, 41 de clădiri monument istoric din zona protejată, centrul istoric al localităţii revitalizat, peste 100 de km de galerii de mină care vor fi cercetate de arheologi pentru alte descoperiri.
Acest plan va fi realizat prin alocarea de către compania RMGC a 70 de milioane de dolari care vor fi cheltuiţi la Roşia Montană pentru lucrările de conservare şi punere în valoare a patrimoniului arheologic şi arhitectonic. De asemenea, planul cuprinde înfiinţarea unei comisii speciale – din care vor face parte experţi independenţi – care va monitoriza şi va avea puterea de a opri în orice moment exploatarea, în situaţia în care se vor face descoperiri importante. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
INCENDIU izbucnit la deșeuri menajere în Șanțurile Cetății din Alba Iulia. Intervin pompierii
UPDATE FOTO | INCENDIU izbucnit la deșeuri menajere în Șanțurile Cetății din Alba Iulia. Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit, joi, 4 iulie, în jurul orei 18.00 la deșeuri menajere în Șanțurile Cetății din Alba Iulia Citește și: UPDATE FOTO | INCENDIU izbucnit la un lan de grâu în Coșlariu Nou. Intervin pompierii Detașamentul de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
30 iunie – Ziua Învățătorului, o sărbătoare a recunoștinței față de dascăli. De ce a fost aleasă această dată și ce semnificație avea
-
Actualitateacum 2 zile
Valea Oltului ÎNCHISĂ timp de o lună, în timpul zilei: În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu-Pitești
-
Ştirea zileiacum 5 zile
Cine sunt moții, numiți de Ioan Slavici: „Cea mai nobilă parte a poporului român”. Originile mândrilor locuitori ai Munților Apuseni
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră
-
Ştirea zileiacum 2 zile
FOTO/VIDEO: Schitul Izvorul Poşaga, popas de rugăciune, într-un loc deosebit de pitoresc din judeţul Alba