În week-end, trafic restricționat pe o bandă la podul din Partoș – se plombează gropile
Problemele apărute pe porțiunea de drum de la intrarea pe podul din Partoș nu pot fi rezolvate definitiv decât în momentul în care se va restricționa traficul greu de pe digul de lângă Mureș iar mașinile de mare tonaj vor circula pe DN 107C sau DJ 107A, aceasta este concluzia la care au ajuns reprezentanții Primăriei Alba Iulia care au optat pentru o soluție ”de moment” – plombarea gropilor din zonă – până la reglementarea situației împreună cu Consiliul Județean Alba care este administratorul celor două rute alternative.
Astfel, începând din noaptea de vineri spre sâmbătă în zonă circulația va fi restricționată pe câte o singură bandă, estimându-se că până luni dimineața porțiunile mai deteriorate să fie frezate și plombate iar circulația să se desfășoare normal.
Potrivit șefului Direcției Tehnice din subordinea primăriei, Silvia Moldovan, pentru eliminarea în totalitate a problemelor este necesară refacerea întregii structuri a drumului până la 1,5 m adâncime și adăugarea a 3 îmbrăcăminți asfaltice pe o lungime de 215 m liniari. De asemenea, este necesară reabilitarea carosabilului pe ambele părți și realizarea unui spațiu de staționare în apropiere însă aceste lucrări nu se pot executa în lipsa unor restricții rutiere drastice.
”În acest moment nu există trasee pentru devierea traficului greu sau măcar a unui sens de circulațieastfel că soluția completă de execuție nu poate fi aplicată la această dată. DN 107 C este în lucru iar DJ 107A pe segmentul Vurpăr – Pâclșa este impracticabil – ambele fiind în administrarea Consiliului Județean Alba. Noi ținem sub control zona în perioada următoare. Începând de vineri noaptea vom încerca să eliminăm prin frezare și plombare unele porțiuni mai deteriorate iar problema să fie rezolvată pe parcursul weekend-ului, când circulația nu este atât de intensă”, a spus Silvia Moldovan.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Pe data de 11 mai 1968, în urmă cu 53 de ani, a început construcția primului model Dacia 1100. Câteva luni mai târziu, pe 20 august 1968, prima mașină Dacia 1100 a ieșit pe poarta Uzinei de la Colibași. Uzina a fost construită incepand cu 1966 într-un timp record de un şi jumătate şi avea […]
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază Fiecare om care trăieşte într-o societate trebuie să cunoască câteva reguli de bune maniere. Salutul este esenţial în stabilirea unor relaţii cu cei din jur. Oamenii nu trebuie priviţi în funcţie de clasa […]
Ziua Regalității. 10 mai, zi cu triplă semnificație istorică: Sosirea lui Carol, Independenţa şi Regatul
Ziua Regalității. 10 mai, zi cu triplă semnificație istorică: Sosirea lui Carol, Independenţa şi Regatul În această zi sunt marcate trei momente istorice: la 10 mai, în 1866, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunea jurământul ca domnitor, în 1877 Carol proclama Independenţa României, după secole de stăpânire otomană, şi în 1881, domnitorul Carol I era încoronat […]