Eveniment artistic sub egida Caritas Blaj
Sala arhiplină de la Centrul de Cultură „Iacob Mureşianu” din Blaj a găzduit un frumos program artistic prezentat de tinerile mlădiţe de la grădiniţa „Surâsul copiilor”, dar şi de elevii Liceului Greco-Catolic cu ocazia sfârşitului de an. După cuvântul de deschidere a prof. Angela Moşneag, directoarea liceului, a vorbit domnul preot Nicolae Anuşcă, directorul Fundaţiei „Caritas” din cadrul Mitropoliei Greco-Catolice Blaj. Din discursul dânsului am reţinut că toate acţiunile ce se desfăşoară în cadrul Fundaţiei se datorează ajutorului în exclusivitate a Mitropoliei, fără niciun ajutor din afară. Felicită întreg corpul didactic de educatori şi profesori pentru rezultatele excelente ale anului care s-a încheiat.
Spectacolul a început cu grupa mică de la grădiniţă sub conducerea educatoarei Nicoleta Taher care au încântat cu montajul „Vă dau aripi să zburaţi”. A urmat grupa mijlocie coordonată de educatoarea sora Claudia Butaş care din nou ne-a surprins prin inteligenţă, copiii prezentând un dans popular de pe meleagurile transilvane. Aici am remarcat inocenţa şi strădania în a interpreta cât mai corect a frumoaselor Nicolle Maria Roman şi Dariana Oltean. În continuare au evoluat copii din două grupe mari îndrumaţi de educatoarele Mirela Mărgineanu şi Nicoleta Bărbat. Preşcolarii coordonaţi de doamna educatoare Eugenia Câmpian ne poartă în paşi de dans prin lumea largă. Au urcat pe scenă elevii ciclului primar I – IV, sub coordonarea domnişoarei Bianca Constantinescu. Dintre toţi s-au detaşat elevul Sergiu Popa şi partenera de dans Adina, care de altfel au obţinut importante premii în competiţii naţionale.
Au urmat o serie de momente artistice susţinute de elevii de liceu, cu remarcă pentru Grupul Folk, coordonator prof. Simona Pintea, dansul „Indienii” sub coregrafia profesoarei Cornelia Rotaru, moment de istorie a dansului coordonator prof. Cosmina Gânţa, „Trenuleţul muzical” cu staţia finală Vacanţa, coordonatori Mirela Serb, Angela Moşneag, Mihaela Popescu, Camelia Călinoiu. În încheiere corul „Surâsul copiilor” cl. I-IV cu o serie de cântece sub coordonarea învăţătoarei Mihaela Serb. Întregul spectacol a fost prezentat de elevii Liliana Rotaru şi Octavian Isailă. Un spectacol mult aplaudat de toţi cei prezenţi în sală, toate acţiunile scoţând în relief strădania educatoarelor, învăţătoarelor şi profesorilor care şi în acest an au încheiat acţiunile programate cu rezultate excepţionale. Felicitări!
Aurel ROMAN, Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ACCIDENT rutier la Valea Lupșii: O persoană rănită după ce o mașină s-a răsturnat în afara carosabilului
ACCIDENT rutier la Valea Lupșii: O persoană rănită după ce o mașină s-a răsturnat în afara carosabilului Un accident rutier a avut loc duminică seara, în jurul orei 19.50, la Valea Lupșii. Un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului. Citește și: UPDATE FOTO | ACCIDENT rutier MORTAL pe DN 1: Un adolescent de 18 ani […]