Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Sport

Fabian Himcinschi: „Sunt fericit, Empoli va fi rampa de lansare spre un club puternic din Italia”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Deşi Novara nou-promovata în Serie A a intrat puternic pe fir (plusând cu o ofertă superioară), în cele din urmă Fabian Himcinschi a semnat contractul cu gruparea italiană Empoli FC (locul 9 în Serie B), mutarea fiind intermediată de impresarul Florin Manea. Negocierile între cluburi s-au întins pe aproape o săptămână şi s-au dovedit anevoioase, blocându-se în detalii legate de achitarea ratelor, procente ulterioare sau contractul individual. Mutarea va aduce în contul Unirii suma de 100.000 euro (plătibilă într-o singură tranşă, în 5 zile de la primirea „cărţii verzi”), alţi 15.000 euro urmând să fie suportaţi de italieni pentru diverse cheltuieli şi comisioane. „Sunt fericit că s-a realizat transferul, mi-am dorit enorm acest lucru. Empoli reprezintă din punctul meu de vedere o rampă de lansare spre un club puternic din Italia”, a declarat vârful albaiulian în vârstă de 17 ani.
Fabian urmează să se deplaseze în Italia în 28 iulie, pentru a se prezenta la pregătirea echipei „Primavera” a clubului toscan. Himcinschi junior a parafat o înţelegere valabilă trei sezoane, răstimp în care va încasa, în funcţie şi de performanţele individuale, o sumă totală cifrată la aproximativ 100.000 euro. „Formaţia mea favorită este AC Milan, normal că visez să joc vreodată acolo. Imediat după Campionatul European din Serbia mi-am dat seama că e momentul oportun să plec la un club profesionist, să cresc, să mă cizelez, nu să stagnez”, a apreciat Fabi, golgheterul reprezentativei „tricolore” Under 17.
Acesta are alături la Empoli încă un român, Tudor Zbârcea (16 ani, achiziţionat de la Academia „Gheorghe Hagi”), cu care va fi coleg de cameră. „Nu-i deloc devreme să ajung în Occident, sunt convins că o să mă adaptez repede, deşi ştiu că am de muncă. Oferta de la AEK Atena era mai convenabilă financiar, dar cred că fotbalul italian, unul foarte bine organizat, o adevărată industrie, se potriveşte mult mai bine calităţilor mele”, a încheiat fotbalistul ex-unirist, ce a atras atenţia prin prestaţiile de la echipa naţională.
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

 Festival de Romania 2024


Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Campionatul Național TSI de karate, eveniment tradițional în Cetatea Marii Uniri | Rezultatele înregstrate de CSM Unirea Alba Iulia și ACS Karate Forever Alba Iulia

Dan HENEGAR

Publicat

în

Campionatul Național TSI de karate, eveniment tradițional în Cetatea Marii Uniri | Rezultatele înregstrate de CSM Unirea Alba Iulia și ACS Karate Forever Alba Iulia Campionatul Național TSI de karate, eveniment traditional în Cetatea Marii Uniri, s-a desfășurat în Sala de Sport a Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, sub patronajul lui […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea