Uniriştii obligaţi să învingă „lanterna roşie”!
Astăzi, pe „Cetate” este programată în prologul etapei a 12-a, întâlnirea dintre FC Unirea Alba Iulia şi FC Silvania Şimleu Silvaniei, un joc deosebit de important, poate chiar decisiv pentru combatante, ce se duelează în premieră, echipe cu cele mai slabe ofensive din seria vestică. Amfitrionii nu se simt deloc confortabil în apropierea zonei periculoase, iar un nou pas greşit după cel cu CSM Rm Vâlcea ar fi sinonim cu un dezastru. Dincolo, „lanterna roşie” vine după o serie neagră, cu un punct şi un singur gol în ultimele 6 runde (4 eşecuri la rând), dar se agaţă cu disperare de acest meci al supravieţuirii, devansat pentru ca sâmbătă (tot de la ora 14.00), pe arena albaiuliană să se dispute partida din Liga 1, dintre „U” Cluj şi Pandurii Tg Jiu. „E un joc foarte dificil în conjunctura dată, pe care suntem obligaţi să-l câştigăm. Nu ne permitem să ne adâncim în zona minată, căutăm reabilitarea după pasul fals, în plus succesul e vital pentru noi ca grup”, a declarat antrenorul Adorian Himcinschi. „Acum există linişte financiară, am îmbunătăţit capitolul fizic şi trebuie să depăşim acest hop. Sunt convins că Zăgrean va juca cu ambiţii aparte, dar am încredere în valoarea apărătorilor noştri şi sper că-l vor anihila”, a mai precizat Himcinschi.
lM. Oprea a intrat în cantonament
Pe lângă absenţele de durată numite Bucurică, Potopea, M. Pistol, din distribuţia „alb-negrilor” vor absenta alte două piese de bază, C. Cristea (suspendat), Dâlbea (exclus din lot). De asemenea se părea că nici Mircea Oprea nu va evolua, fotbalistul neintrând în cantonament miercuri seara. Motivul, acelaşi ca şi la jocul anterior: neplata amenzii de 2500 lei după eliminarea din runda a 6-a, cu Voinţa Sibiu!!! „El a fost vinovat şi ar trebui să achite penalitatea din buzunar. N-avem posibilitatea să o plătim acum, o să discut şi cu antrenorul, iar dacă e nevoie facem rost de bani”, a comentat preşedintele Nicolae Lupu. „Am greşit, mi-aş fi dorit să joc, dar accept decizia, dacă aşa s-a hotărât”, a spus Mircea Oprea. Totuşi, în cursul zilei de ieri, ţinând cont de importanţa jocului, şefii clubului au discutat cu jucătorul şi antrenorul Himcinschi, iar în cele din urmă experimentatul fotbalist a intrat alături de colegii săi în cantonament la stadionul „Cetate”.
lFostul golgheter Zăgrean împotriva veteranului
Gabriel Rotaru
Pentru atacantul albaiulian Andrei Zăgrean, disputa de astăzi are conotaţii deosebite, fiind prima ca adversar împotriva echipei din oraşul natal. „E un meci foarte special, încărcat de sentimente, întâiul joc contra formaţiei unde am crescut. Sentimentul de a fi acasă e unic”, a spus vârful de atac, fost golgheter al „alb-negrilor” în două stagiuni în 2008 şi 2009. Zăgrean s-a despărţit anul trecut cu scandal de FC Unirea, iar în vară a fost foarte aproape de o revenire. „Au existat în trecut neînţelegeri de care nu-mi amintesc cu plăcere, dar nu mai contează acum. N-am nicio revanşă de luat, n-am ce să demonstrez. Pe undeva există regretul că n-am rămas la Alba Iulia, dar asta-i viaţa. Exceptând perioada când am avut litigiul cu clubul, am petrecut 4 ani frumoşi la Unirea, de aici m-am lansat şi am ajuns să contribui la promovarea în elită”, a mai spus Zăgrean, coleg de cameră în mandatul albaiulian tocmai cu Gabriel Rotaru, portarul ce-i va sta în faţă. „Ştiu fiecare fir de iarbă de pe teren, îi cunosc pe toţi cei care lucrează la stadion, va fi ciudat să schimb vestiarul. Nea Gabi este precum un tată adoptiv pentru mine, m-a ajutat mult. Dacă o să marchez, bineînţeles că nu o să mă bucur exagerat, această atitudine e practic o formă de respect la adresa Unirii”, a conchis „Zighi”. Goelkeeperul Gabriel Rotaru susţine că duelul din teren reprezintă o provocare. „Andrei e precum copilul meu, suntem apropiaţi, ne-am înţeles bine. Pe gazon fiecare trage în barca sa, vom vedea cine se va bucura la sfârşit. Era bine să-l fi avut coechipier şi nu adversar, dar sper ca în acest meci direct să uite ce l-am învăţat”, a punctat Rotaru, ce va prelua banderola de căpitan. „Mi-aş dori să nu primesc gol în următoarele două dispute, cu Silvania şi la Iaşi, dar în primul rând să câştigăm jocul intern. Suntem la limită, în mediocritate, nu ne permitem să ratăm acest examen”, a conchis „Roti”. Alături de Zăgrean în efectivul şimleuan se regăseşte un alt ex-unirist, Alexandru Gego, acesta punctând în 2008 împotriva gazdelor la un duel FC Unirea – Gaz Metan Mediaş 3-2.
„N-am nimic de împărţit cu nimeni, a fost OK în 2005 când jucam pentru Alba. Vrem să facem o figură cât mai frumoasă şi să câştigăm”, a afirmat Gego, care însă n-a efectuat deplasarea.
Echipa probabilă: G. Rotaru – Cl. Oară, Poverlovici, Soporan, Al. Giurgiu – Negură, Fl. Sabou, Selagea, N. Stanciu – Sg. Buş, S. Mureşan *Arbitri Cl. Baboia (Bucureşti), C. Danşa (Oradea), I. Szekely (Cluj), rezervă A. Ţili (Sibiu); observatori Z. Ciev (Timişoara), D. Cura (Arad).
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
4Ce trebuie să faci cu lumânarea de la slujba de Înviere? În fiecare an, la Paştele ortodox credincioşii se bucură de minunea Luminii Sfinte – un eveniment miraculos ce se petrece în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui. Citeşte şi: Urari de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale