„Carnavalul Toamnei” la Şcoala „Avram Iancu” Zlatna
La sfârşitul săptămânii trecute, Şcoala „Avram Iancu” Zlatna a organizat „Carnavalul Toamnei”, manifestare găzduită de cantina primăriei, ne-a informat prof. Ioana Bonta, directorul unităţii şcolare. Într-un decor autumnal realizat din bostani ciopliţi şi crengi uscate de copaci, elevii au prezentat atât costumaţii de carnaval, cât şi de Halloween.
La carnaval au fost prezenţi samurai, clovni, fantome, mumii, dar şi Zâna Bună sau Zorro. Au avut loc concursuri de măşti şi de „Miss” şi „Mister”, evenimentul fiind un prilej de bucurie pentru copii, care au fost implicaţi în probe de dans sau care au stârnit hohote de râs, cum ar fi transportul unui ou nefiert într-o lingură ţinută doar cu gura.
„Copiii s-au bucurat, mai ales că acest carnaval vine după o perioadă de şcoală şi într-un oraş unde nu prea se întâmplă multe pentru copii. S-au ocupat de carnaval prof. Amelia Groza şi prof. Ionela Brăteanu, alături de Consiliul Elevilor şi sponsori, cărora le mulţumesc frumos şi pe această cale”, a declarat prof. Ioana Bonta, directorul Şcolii „Avram Iancu” Zlatna. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte
Program de 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte Programul de Ziua Națională a României – 1 Decembrie 2024, la Alba Iulia, a fost actualizat și cuprinde parada militară, concert Andra și F-Charm, spectacol de muzică populară, focuri de artificii și multe altele. Citește și: Parada militară […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 5 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Actualitateacum 2 ore
28 noiembrie 1918: Congresul General al Bucovinei votează în unanimitate unirea cu România
-
Opinii - Comentariiacum o zi
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 12 ore
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte
-
Politică Administrațieacum 5 zile
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) dublu campion naţional de seniori la șah, într-o singură zi!