Rămâi conectat

Ştirea Ta

ŞTIREA TA: Albaiulian nemulţumit de taxa pe morminte: „Pe noi ne-a întrebat cineva dacă suntem de acord?”

Alexandra Mates

Publicat

în

URS Construct

Unul din cititorii noştri ne-a semnalat faptul că este nemulţumit faţă de o nouă  taxă, impusă prin hotărâre de Consiliu Local în Alba Iulia.

„Vreau să-i întreb pe cei din Consiliul local, dacă ei cred că o dată cu votul cetăţenilor au primit drept şi asupra vieţii şi morţii lor? Că altfel nu-mi explic de ce suntem obligaţi să plătim o taxă pe morminte şi asta până în 15 martie pentru anul fiscal în curs, care se încheie la 31 decembrie! Că dacă nu plătim până la acea dată, conform unei Hotărâri a Consiliului Local, vom plăti penalităţi! Şi de ce doar într-o zonă a cimitirului trebuie plătită taxa? Pe noi ne-a întrebat cineva dacă suntem de acord? De ce luaţi astfel de hotărâri fără să ne consultaţi? Ca să-i îmbogăţim pe cei de la Corona? Cine le-a dat dreptul să taie toţi arborii din cimitir, pe care nu i-au plantat ei şi nici Primăria? Noi chiar nu mai contam? Nu am văzut nici o luare de poziţie din partea nimănui faţă de acest abuz! Dl. primar, chiar ne credeţi prosti, că luaţi decizii în locul nostru, că ne băgaţi mana în buzunare?”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea Ta

Ştirea Ta

VIDEO ȘTIREA TA | Șoferiță surprinsă cu mașina pe contrasens pe Bulevardul Ferdinand I din Alba Iulia: „Era foarte atentă la semnele de circulație”

Bera Larisa

Publicat

în

VIDEO ȘTIREA TA | Șoferiță surprinsă cu mașina pe contrasens pe Bulevardul Ferdinand I din Alba Iulia: „Era foarte atentă la semnele de circulație” O șoferiță „grăbită” a fost filmată în timp ce se afla pe contrasens, pe Bulevardul Ferdinand I din Alba Iulia, în zona Prefecturii. Citește și: VIDEO ȘTIREA TA | Două accidente […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea