În ce condiții pot fi vandute apartamentele cu datorii la intretinere?
Soluția ca apartamentele cu altă destinație decât cea de locuință să poată fi vandute, chiar dacă proprietarii au datorii la intretinere, este prezentarea notarului unei adeverințe din partea asociatiei de proprietari, care sa facă dovada achitarii la zi a cotelor de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari.
Potrivit prevederilor art. 20 din Legea nr. 230/2007 “privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, proprietarii care isi instraineaza apartamentele sau spatiile cu alta destinatie decat aceea de locuinta sunt obligati ca la intocmirea formelor de instrainare sa faca dovada achitarii la zi a cotelor de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari”.
Notarii publici nu vor autentifica actele de instrainare fara o adeverinta din partea asociatiei de proprietari, care sa reprezinte dovada achitarii la zi a cotelor de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari. Acest document trebuie eliberat in original sub semnatura presedintelui si a administratorului asociatiei de proprietari, cu precizarea numelui si prenumelui acestora si cu stampila asociatiei de proprietari. Actele de instrainare incheiate cu nerespectarea acestei obligatii sunt nule de drept.
Cu toate acestea, proprietarii care vor sa vanda un apartament cu datorii au la indemana o solutie juridica. Astfel, in cazul existentei unor datorii catre asociatia de proprietari, instrainarea proprietatii se poate face numai daca se introduce in contract o clauza privitoare la preluarea datoriilor de catre cumparator.
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Vouchere pentru alimente 2025: Cardurile sociale vor fi alimentate în curând cu prima tranşă de bani. Cine poate beneficia de ajutor
Vouchere pentru alimente 2025: Cardurile sociale vor fi alimentate în curând cu prima tranşă de bani. Cine poate beneficia de ajutor Cardurile sociale vor fi alimentate luna viitoare cu prima tranşă de bani. Voucherele pentru alimente vor fi încărcate cu 125 de lei, pentru prima dată în acest an. În 2025, programul „Sprijin pentru România” […]
„Luna Florilor”, fenomen astronomic inedit la sfârșitul primăverii: Ce este microluna și de ce se formează
„Luna Florilor”, fenomen astronomic inedit la sfârșitul primăverii: Ce este microluna și de ce se formează Un fenomen astronomic inedit, denumit „Luna Florilor” sau microluna, va avea loc la sfârșitul săptămânii 12-18 mai 2025 și, potrivit NASA este strâns legat de sfârșitul primăverii și debutul verii, transmite Live Science. „Luna Florilor”, fenomenul astronomic, care definește […]
Cum va fi vremea mâine în România: Prognoza meteo pentru duminică, 11 mai 2025 Duminică, 11 mai 2025 cerul va avea înnorări și temporar vor fi ploi, și cu caracter de aversă, la început în Maramureș, nordul Crișanei și al Moldovei, apoi și în Transilvania, restul Crișanei și al Moldovei, local în Banat, Oltenia și […]