Rămâi conectat

Ştirea zilei

În „războiul dacic” de la Cetatea de Baltă, victoria a revenit culturii, tradiţiei şi bunei dispoziţii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Aşteptată cu nerăbdare de toţi cei care iubesc distracţia de un nivel deosebit, mă refer la acel tip de bună dispoziţie care are şi o puternică latură culturală şi instructivă, ediţia din acest an a Festivalului Cetăţilor Dacice nu a dezamăgit. Desfăşurată pentru prima dată la Cetatea de Baltă, conform regulii impuse de organizator (Consiliul Judeţean Alba) ca locul de desfăşurare al fiecărei ediţii să fie localitatea de baştină a echipei câştigătoare a „Decatlonului dacic”, ediţia din acest an a reuşit, în ciuda ameninţării ploii, să adune câteva mii de participanţi atât din judeţul Alba, cât şi din judeţele învecinate. Cei care şi-au luat inima în dinţi şi înfruntând codul galben de ploi torenţiale au venit la Cetatea de Baltă au avut ocazia participării la un concert deosebit susţinut de îndrăgita formaţie Phoenix secondată de Viţa-de-Vie, Riff şi Paradigma, un concert care ne-a arătat că muzica rock deşi aparţinând modernităţii este un bun vehicul de iniţiere, de incitare la cunoaşterea rădăcinilor. În podgoria Târnavelor acelaşi rol îl are şi vinul. Castelul de la Cetatea de Baltă a găzduit un moment care a pus laolaltă vinul şi dacii. Vernisajul expoziţiei itinerante „50 de ani de săpături arheologice la Piatra Craivii”, prezentând  obiecte dacice din patrimoniul Muzeului Naţional al Uniri din Alba Iulia descoperite în cele trei campanii de săpături arheologice în situl de la Piatra Craivii, unde se află cea mai veche cetate dacică din Transilvania a fost un moment inspirat completat de o degustare a vinurilor de Jidvei şi de o prezentare a „Ţinutelor istoriei”, un proiect în cadrul căruia personajele istorice prind viaţă. „Dacii” prezenţi la vernisaj alături de romani şi de celelalte personaje reprezentând perioade istorice şi personalităţi istorice care au marcat devenirea poporului român – Mihai Viteazul, Regele Ferdinand şi Regina Maria etc. – precum şi de personalităţile politice actuale (rămâne de văzut pentru viitorime dacă şi mai ales cum vor intra şi ei în istorie) au apreciat la superlativ vinul locului arătând că ordinul regelui Burebista de a smulge viile nu a fost ascultat întru totul şi cu atât mai puţin le-a potolit setea.
Au luptat vitejeşte cu romanii (de fapt colegii lor în Asociaţia Terra Dacica Aeterna) într-un spectacol care a stârnit ropote de aplauze deopotrivă pentru prestaţie, cât şi pentru costumaţia deosebit de spectaculoasă şi care respectă fidel portul din epocă. Războiul dacilor şi romanilor la Cetatea de Baltă s-a încheiat nedecis, dar au avut de câştigat istoria, cultura, tradiţia şi buna dispoziţie. La ora transmiterii acestei corespondenţe „Decatlonul dacic”, întrecerea cu zece probe sportive la care an de an participă echipe din localităţile care au atestate cetăţi dacice pe teritoriul lor – Cricău, Cugir, Cetatea de Baltă, Ighiu şi Săsciori, era în plină desfăşurare, astfel încât câştigătorul vi-l vom spune într-un număr viitor al ziarului nostru.
Anca DINICĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

INCENDIU izbucnit la deșeuri menajere în Șanțurile Cetății din Alba Iulia. Intervin pompierii

Bera Larisa

Publicat

în

UPDATE FOTO | INCENDIU izbucnit la deșeuri menajere în Șanțurile Cetății din Alba Iulia. Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit, joi, 4 iulie, în jurul orei 18.00 la deșeuri menajere în Șanțurile Cetății din Alba Iulia Citește și: UPDATE FOTO | INCENDIU izbucnit la un lan de grâu în Coșlariu Nou. Intervin pompierii Detașamentul de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea