Liber la diplome. Senatorii decid dacă mai e nevoie de ştampila Ministerului pe diplomele eliberate de universităţi
Universităţile româneşti ar putea emite diplome absolvenţilor, fără parafa Ministerului Educaţiei, asta dacă îşi vor da acordul şi senatorii. Camera Deputaţilor a votat recent un proiect legislativ care anulează reforma făcută în ultimii ani în sistemul de învăţământ.
Proiectul de lege a fost iniţiat de Dumitru Oprea, secretar al Comisiei pentru Învăţământ din Senat şi membru PDL, iar primul susţinător al iniţiativei a fost şefa Comisiei, Ecaterina Andronescu.
Oprea şi-a motivat proiectul cu faptul că oricum universităţile private ”îşi fac de cap în ceea ce priveşte emiterea diplomelor pe bandă rulantă” și nici ministerul nu deține pârghiile necesare să le oprească, dând exemplul scandalului „Spiru Haret”. Ecaterina Andronescu consideră că instituțiile de învățământ superior ar trebui să-și asume integral responsabilitatea pentru diplomele emise.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Codul Silvic 2025: Închisoare pentru hoții de lemne și supraveghere video a drumurilor forestiere
Codul Silvic 2025: Închisoare pentru hoții de lemne și supraveghere video a drumurilor forestiere Noul Cod Silvic, adoptat prin Legea nr. 331/2024 a fost publicat în Monitorul Oficial pe 9 ianuarie 2025. Acesta introduce noi măsuri pentru protejarea mediului, dar și sancțiuni dure pentru a combate tăierea ilegală a lemnelor. Citește și: Noi reglementări în […]