Dosar penal pentru furt de traverse de pe calea ferată
Poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei municipiului Sebeş au întocmit ieri un dosar penal faţă de trei persoane cu vârste cuprinse între 21 şi 29 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat faptă pedepsită de Codul Penal.
În fapt, la data de 21.02.2013, în jurul orei 12,30 poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş, aflaţi în serviciul de patrulare pe raza localității Petrești, au observat că mai multe persoane încarcă într-o camionetă traverse din lemn, de la o cale ferată dezafectată.
În momentul în care echipajul de poliţie s-a apropiat, suspecţii care încărcau traversele au fugit spre câmp iar camioneta a pornit spre Săsciori.
După o scurtă urmărire, poliţiştii i-au prins pe M.P. de 29 de ani şi M.D. de 21 de ani, ambii din comuna Săsciori, iar camionul, condus de P.G.M. de 23 de ani, din comuna Săsciori, a fost oprit în trafic de către poliţiştii Postului de Poliţie Săsciori.
Din primele cercetări efectuate poliţiştii au stabilit faptul că suspecţii au sustras cele 20 de traverse de cale ferată din lemn pe care şoferul camionului le-a transportat şi descărcat la cabana din Săsciori, aparţinând unui cetăţean din comună.
Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracționale a suspecţilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Biserica Ortodoxă Română, poziție reafirmată în legătură cu alegerile prezidențiale 2025: „Ne delimităm de orice act de politică partinică”
Biserica Ortodoxă Română, poziție reafirmată în legătură cu alegerile prezidențiale 2025: „Ne delimităm de orice act de politică partinică” Biserica Ortodoxă Română își reafirmă neutralitatea față de procesul electoral din cadrul alegerilor prezidențiale 2025, subliniind că se delimitează de orice implicare în susținerea publică a candidaților. Citește și: Când pică Rusaliile în 2025: Câte zile […]
Cum va fi vremea mâine în România: Prognoza meteo pentru luni, 12 mai 2025 Luni, 12 mai 2025 remea va fi deosebit de rece pentru această dată în cea mai mare parte a țării. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua, pe parcursul zilei în Transilvania, Maramureș, local în Moldova, nordul Olteniei și Munteniei […]
Când pică Rusaliile în 2025: Câte zile libere vor avea românii de „Cincizecime” și de ce trebuie respectate obiceiurile de Pogorârea Sfântului Duh
Când pică Rusaliile în 2025: Câte zile libere vor avea românii de „Cincizecime” și de ce trebuie respectate obiceiurile de Pogorârea Sfântului Duh Rusaliile 2025. Sărbătoarea Rusaliilor sau Pogorârea Sfântului Duh ori Cincizecimea, așa cum se mai numește această celebrare, este prăznuită la 50 de zile după duminica Paștelui. Anul acesta, românii au parte de […]