Angajaţii de la Muzeul Unirii întruchipează personaje istorice pentru a atrage vizitatori
Primele 12 costume din proiectul „Ţinutele istoriei”, în valoare de 25.800 de lei câştigat de Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia de la Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), au fost prezentate ieri în premieră. Angajaţi ai Muzeului, în frunte cu directorul Gabriel Rustoiu şi adjunctul său Constantin Inel au defilat în faţa unui public format din elevi de la Şcoala Generală nr. 6 Ion Agârbicianu şi de la Colegiul Economic Dionisie Pop Marţian, costumaţi în ţinute din diferite epoci istorice dar şi în personaje istorice reprezentantive pentru istoria locală. Astfel, omul preistoric, un dac, un legionar roman, o nobilă din perioada romană, un senator roman, un cavaler medieval, un cavaler din perioada renaşterii târzii, un nobil din secolul XVIII, Horea, Avram Iancu şi primul primar al Alba Iuliei Camil Velican, au prins ieri viaţă pentru câteva minute în Sala Unirii. Mini-spectacolul a fost foarte apreciat de public, dovadă aplauzele şi sesiunea foto prelungită solicitată personajelor. „Costumele au fost realizate după o documentaţie istorică, din materiale cât mai apropiate de cele originale, de către firma Orizont Lux din Alba Iulia. În total este vorba despre 20 de ţinute, dintre care 12 sunt gata, celelalte opt urmând să fie finalizate în perioada imediat următoare. Prima ocazie cu care vor fi purtate va fi pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, urmând ca apoi să fie utilizate la cele mai importante momente din activitatea muzeului”, a explicat muzeologul Tudor Roşu, coordonatorul proiectului. „Ideea depunerii acestui proiect spre finanţare s-a născut după ce am văzut ce succes am înregistrat în luna mai cu ocazia Nopţii Muzeelor, când a fost gândită o regie bazată tocmai pe astfel de costume cu ajutorul cărora am reuşit să dăm viaţă mai multor personaje istorice. Atunci am fost nevoiţi să împrumutăm cea mai mare parte a costumelor sau să folosim chiar piese originale din colecţia muzeului”, a spus Gabriel Rustoiu, directorul instituţiei de cultură. La proiect au mai contribuit arheologii Ilie Lascu, Anca Timofan şi istoricul Liviu Zgârciu. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte
Program de 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte Programul de Ziua Națională a României – 1 Decembrie 2024, la Alba Iulia, a fost actualizat și cuprinde parada militară, concert Andra și F-Charm, spectacol de muzică populară, focuri de artificii și multe altele. Citește și: Parada militară […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 5 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Actualitateacum 2 ore
28 noiembrie 1918: Congresul General al Bucovinei votează în unanimitate unirea cu România
-
Opinii - Comentariiacum o zi
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 12 ore
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte
-
Politică Administrațieacum 5 zile
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) dublu campion naţional de seniori la șah, într-o singură zi!