Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

FOTO-VIDEO: La Alba Iulia, Moş Crăciun a venit cu daruri pentru cei mici însoţit de spiriduşi şi de…Legiunea a XIII-a Gemina!

Alexandra Mates

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Încă o dată s-a dovedit că Moş Crăciun se ţine de cuvânt, şi aduce daruri minunate pentru cei cuminţi. Zeci de copii, însoţiţi de părinţi sau bunici, s-au adunat în această seară în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia pentru a-l întâlni pe mult aşteptatul Moş Crăciun. Timp de  o săptămână,  prichindeii albaiulieni i-au scris Moşului peste 1000 de scrisori şi le-au depus la oficiul poştal al acestuia, amenajat în Piaţa Cetăţii.În aşteptarea Moşului, micuţii emoţionaţi dar deopotrivă bucuroşi, au recitat poezii şi au interpretat minunate colinde.

Moşul a fost primit într-un mod spectaculos, de Legiunea a XIII-a Gemina şi de nimfele Daciei, care i-au luminat calea, până să ajungă pe tronul său. Acesta a venit, având în spate un sac mare încărcat cu daruri, însoţit de spiriduşi. Prin tragere la sorţi, peste 100 de copii au primit, în funcţie de dorinţele exprimate, cadouri minunate precum păpuşi, maşinuţe, ursuleţi de pluş, mingi de fotbal, cărţi, dulciuri, fructe etc.  Mulţi dintre câştigători nu au fost prezenţi, însă în perioada următoare vor fi contactaţi telefonic de „ajutoarele” Moşului pentru a-şi ridica premiile. Printre ajutoarele Moşului s-au aflat şi primarul municipiului Alba Iulia – Mircea Hava, preşedintele Consiliului Judeţean Alba – Ion Dumitrel şi  vicepreşedintele CJ –  Florin Roman, care l-au ajutat să împartă darurile celor mici. Moşul a fost darnic, şi pentru unii care au venit la întâlnire cu el, dar nu i-au scris, oferindu-le şi lor mici cadouri.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

În final, cei prezenţi în Piaţa Cetăţii s-au putut bucura de un minunat concert de colinde tradiţionale româneşti susţinut de cunoscuta interpretă de folclor Marinela Baba şi invitaţii ei.

Moşul şi-a dat întâlnire cu cei mici pentru la anul spunându-le totodată că trebuie să fie cel puţin la fel de cuminţi până atunci.

YouTube video

 

 

 

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Lista candidaților pentru funcția de primar în municipiile și orașele din județul Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024

Unirea Ziarul

Publicat

în

Lista candidaților pentru funcția de primar în municipiile și orașele din județul Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024 Ofertă săracă pentru locuitorii municipiilor și orașelor din județul Alba, la algerile locale din anul 2024. Comparativ cu anul 2020, sunt mai puțini candidați pentru funcția de primar, întrucât sunt mai puține partide, unele dintre […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea