Primarii urmează să fie aleşi într-un singur tur de scrutin
După peste şase luni de aşteptare, de la data depunerii iniţiativei legislative ca şi iniţiator principal, iată că deputatul de Alba, Corneliu Olar, a reuşit să impună o nouă lege în Parlamentul României. Şi nu orice lege, ci una foarte importantă care priveşte alegerile locale ce vor avea loc în primăvara anului viitor. Este vorba de Legea privind alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, care a fost adoptată ieri de către Camera Deputatilor, care este forul decizional, cu 174 de voturi „pentru”, 110 voturi „impotrivă” şi 3 abţineri. Potrivit legii adoptate, primarii vor fi aleşi într-un singur tur de scrutin, cu excepţia situaţiilor de balotaj. Aşa după cum ne-a declarat telefonic ieri deputatul Olar, „acestă lege trebuia impusă pentru a se reduce simţitor cheltuielile de organizare ale alegerilor locale ce vor avea loc peste un an de zile, şi pentru ca viitorii primari să fie aleşi la fel ca şi preşedinţii de Consilii Judeţene, adică din primul tur de scrutin, iniţiativă care după cum s-a observat la alegerile din 2008, s-a bucurat de o largă susţinere din partea electoratului şi în cele din urmă toate partidele politice au recunoscut că este o lege bună. Menţionez că printre co-iniţiatori s-au aflat şi câţiva deputaţi PSD (foşti primari), care au susţinut inclusiv la votul final acest proiect legislativ”.
Mai mulţi deputaţi din partea partidelor parlamentare aflate actualmente în opoziţie (PSD, PNL) au declarat, după vot, că acest proiect de lege este nedemocratic pentru că în cele mai multe cazuri o minoritate va putea să-şi impună opinia, iar autoritatea primarilor se va diminua, ca urmare a alegerii lor cu un procentaj de voturi foarte scăzut din totalul cetăţenilor cu drept de vot de la nivelul unei localităţi. Astfel, Victor Paul Dobre (PNL) a arătat că proiectul reprezintă „încă un pas de îndepărtare de la valorile democratice, o eroare şi o delegitimare a celor aleşi în funcţia de primar”. Aura Vasile (PSD) a spus că, „dacă vor fi aleşi primarii într-un tur, vor exista primari care au obţinut 12-14% din voturi”. În replică, liderul grupului PDL, Mircea Toader, a arătat că PDL susţine proiectul deoarece şi primarii trebuie aleşi din primul tur, la fel ca preşedinţii Consiliilor Judeţene. La fel şi preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat la finalul votului că „alegerea primarilor într-un singur tur este un pas înainte pentru ceea ce înseamnă reforma cu privire la alegerea autorităţilor. Nu am făcut decât să punem în coerenţă cu celelalte alegeri care au loc simultan, în principal cu alegerea preşedinţilor de Consilii Judeţene”. În final mai menţionăm că această nouă prevedere legislativă de alegere a primarilor, pentru a intra în vigoare mai are nevoie doar de promulgarea de către preşedintele Traian Băsescu, care aşa după cum ne-a declarat deputatul Olar, a fost din primul moment al depunerii iniţiativei de acord cu acest lucru.
Tinu MATEŞ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Cât costă o nuntă în 2025: Oferte pentru viitorii miri la Târgul de Nunți din Alba Mall. Meniuri, rochii de mireasă, costume, prăjituri
VIDEO | Cât costă o nuntă în 2025: Oferte pentru viitorii miri la Târgul de Nunți din Alba Mall. Meniuri, rochii de mireasă, costume, prăjituri A început sezonul nunților 2025, iar centrul comercial Alba Mall este gazda evenimentului Orașul Mirilor-Târg de Nunți. În acest weekend, viitorii miri pot consulta ofertele comercianților pentru a pune la […]